Interviu cu Nicu Popescu, director al Programului ‘Wider Europe’: “Este important să nu ne uităm doar la efectele de scurtă durată ale unor acțiuni de propagandă. Mai contează și sustenabilitatea acestor măsuri.” /// Pulsul Geostrategic.ro

29 iulie 2020

Pasul în spate – perceput – al SUA din rolul de lider global, coroborat cu rivalitatea în creștere dintre aceasta și China, revanșismul Rusiei, implicațiile Brexit etc. amplifică incertitudinile și complexitatea unui mediu internațional dominat, în această perioadă, de pandemia de COVID-19. În acest context, multe state europene și UE în ansamblu se confruntă și cu probleme de securitate decurgând din politicile și tacticile de propagandă-influențare la care sunt supuse din partea unor puteri precum Rusia.

Pulsul Geostrategic: Cum sunt văzute/ percepute Europa și instituțiile occidentale de către Rusia?

Nicu Popescu: Europa este văzută ca o regiune în declin. UE este văzută ca o instituție în criză. NATO însă mai este văzută ca o amenințare, iar criza din relațiile transatlantice este legată de președinția Trump și este văzută ca una temporară, deocamdată. Din perspectiva Rusiei, chiar dacă instituțiile occidentale trec printr-o serie de crize, acestea oricum rămân suficient de solide și periculoase în plan geopolitic.

Implicarea Rusiei în afacerile europene, prin tactici hibride și mascate, vizează – printre altele – erodarea încrederii publicului în cei care îi guvernează. Considerati că Europa constituie, pentru Rusia, o țintă similară celei reprezentate de SUA?

Cu sigurantă. Practicile la care recurge Rusia în Europa sunt chiar mai accentuate și mai agresive aici decât în SUA. Evident, am văzut și atacuri fără precedent de tipul tentativei de otrăvire al lui Skripal în Marea Britanie cu ceea ce practic este o armă chimică. În plus, marea majoritate a statelor UE, care sunt state mici, nici nu prea au cum răspunde sau retalia în plan bilateral față de aceste practici ostile implementate de către Rusia. În ultimii ani, am văzut mai multe incidente în care Moscova a încercat să influențeze politica internă inclusiv în state cu care Rusia avea relații destul de bune anterior. Mă refer și la Grecia, Spania sau Austria.

Ce ne puteți spune despre strategiile și tacticile rusești vizând statele europene pe paliere/ domenii precum: politicul, media, economia, cultura și educația, informații, atacuri cibernetice, crima organizată etc? 

Interesul Rusiei este să slăbească atât Uniunea Europeană, cât și parteneriatul transatlantic. Acest obiectiv este urmărit pe mai multe paliere. Se încearcă atât exploatarea diviziunilor dintre statele UE sau dintre UE și SUA, cât și accentuarea diziviunilor din interiorul statelor NATO. Aici se mizează pe parteneriate cu tot felul de forțe politice – partide de extrema stângă sau dreaptă, forțe separatiste, dar și partidele tradiționale. Totuși, Rusia implementează astfel de tactici demult – de peste un deceniu. Și nu pot spune că din perspectiva Rusiei ele s-au bucurat de foarte mult succes. Comportamentul Rusiei a contribuit foarte mult la unificarea poziției UE față de Rusia. Au fost introduse sancțiuni legate de războiul din Ucraina. Chiar zilele acestea, răspunzând la un apel al Germaniei, UE a decis să aplice pentru prima dată sancțiuni împotriva Rusiei din cauza atacurilor cibernetice împotriva Bundestagului din 2015. Chiar și acum câțiva ani în urmă era de neimaginat că anume Germania va fi prima țară care va solicita și va obține introducerea primelor sancțiuni din istoria UE legate de niște atacuri cibernetice. În ultimul deceniu, în plan economic și energetic, UE a investit destul de mult și cu succes pentru a-și reduce dependența energetică de Rusia. Situația este cu mult mai bună decat era în anii 2000. Iar mai multe state, inclusiv Franța, Olanda și Polonia, au modificat doctrinele de securitate cibernetică pentru a adopta niște politici ‘cu dinți’ față de state precum Rusia. După 2015, bugetele de apărare în Europa au crescut, deși în contextul crizei COVID-19 există riscul diminuării acestora.

Care a fost miza promovării și răspândirii propagandei pentru a regla dezechilibrele de putere pe axa Washington – Moscova – Beijing? Cine sunt principalii învingători și învinși în această bătălie în câmp informațional?

În primele săptămâni ale pandemiei, în special în luna martie, era evident că SUA și UE erau într-un fel de derută, inclusiv diplomatică, în timp de China a investit mult efort în promovarea propriei imagini. Este vorba de așa numita ‘diplomație a măștilor’. Însă de atunci lucrurile s-au mai echilibrat. Dupa ce China a comis mai multe erori de poziționare și a provocat mai multe incidente diplomatice legate de COVID-19, inclusiv în Franta și Suedia, în ultimele luni se vorbește și de așa numita ‘wolf warrior diplomacy’ (diplomație a lupului luptător). Acest termen vine de la un film de acțiune chinez foarte popular, care denotă o diplomație chineză mult mai abrazivă.

Pe măsura mutației pandemiei în criză economică, este absolut evident că nici China nici Rusia nu au și nu vor să investească zeci de miliarde de euro pentru a ajuta zeci de state fragile să depășească criza economică. Așa că relevanța actorilor internaționali – UE, SUA, FMI, Banca Mondială și alte instituții internaționale – cu resurse și dorința de ajuta state fragile precum Moldova, Macedonia de Nord sau Libanul, crește din nou. Cred că puterea lor de a condiționa politic asistența pe care o oferă va regenera. Este important să nu ne uităm doar la efectele de scurtă durată ale unor acțiuni de propagandă. Mai contează și sustenabilitatea acestor măsuri. Or aici tot Occidentul rămâne mult mai relevant, pentru că are resursele necesare pentru a opera și investi resurse pe termen mai lung.

În ce măsură identificarea de “țapi ispășitori” în războiul informațional centrat pe propaganda și dezinformare produce implicații relevante la nivel geo-politic, cu consecințe inclusiv asupra actorilor statali și non-statali?

Aceste lupte de gherilă informaționale produc efecte – și la nivelul opiniei publice, și pentru interacțiunile diplomatice. Dar este important să le plasăm într-un context mai larg și să încercăm să trasăm nu doar impactul imediat al acestora, dar și impactul pe termen mai lung. Și aici sunt multe cazuri în care niște aparente victorii tactice în plan informațional se pot ușor transforma în eșecuri strategice dacă ne uităm la ele pe un termen mai lung. Criza COVID-19 ne-a oferit un astfel de exemplu. Unele state puteau să livreze ajutor medical sau să pedaleze tot felul de teorii ale conspirației legate de COVID-19, dar în momentul în care aceste măsuri devin prea agresive, dacă auto-promovarea devine indecentă, apar și contra-reacții cu efecte pe termen mai lung.

După blamarea Chinei pentru modul în care a prezentat comunității internaționale situația internă privind răspândirea coronavirusului, a rămas SUA principalul dirijor de informație la nivel global?

Nu. Nicio țară niciodată nu a deținut acest rol. Evident, nici astăzi, nu există un singur dirijor nicăieri.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept