Percepția moldovenilor față de UE se schimbase deja până la pandemie /// Newsletter APE

Interviu. Iulian Groza, director executiv, Institutul pentru Politici și Reforme Europene pentru Newsletter-ul elaborat de Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung.

Deși unii i-au cântat prohodul încă până a se naște, iar alții au continuat să i-l cânte pe parcursul anilor ce au urmat, Parteneriatul Estic s-a ambiționat să trăiască și să se întărească. Astfel încât, pentru trei din cele șase țări-membre, el s-a lăsat cu un Acord de Asociere, cu Zonă de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și cu abolirea vizelor… Iar, odată trecut de primul său deceniu, și-a propus să schițeze noi perspective, care să deschidă noi orizonturi pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia (țările asociate la UE), dar și pentru Belarus, Armenia și Azerbaidjan. Unde se află astăzi țara noastră în cadrul Parteneriatului Estic? Mai avem oare șansa de a scăpa de eticheta de „elev repetent”, cum am fost numiți recent într-un studiu (asta după ce am pierdut titulatura de „eminentul clasei”, dar și pe cea de „poveste de succes”, dacă vă mai amintiți…)? Despre toate acestea am discutat cu analistul politic Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.

Spiritul relațiilor cu UE nu este suficient de ambițios

Domnule Groza, discuția noastră se întâmplă în ziua când se împlinesc șase ani de la semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cum au fost acești încă destul de puțini ani și ce am/n-am reușit?

Fie că ne place, fie că nu ne place, este evident că astăzi nu suntem acolo unde, acum șase ani, ne imaginam că vom fi… De vină sunt provocările obiective cu care se confruntă orice stat și orice societate, dar și numeroasele probleme de natură internă pe care am fi putut să le evităm, dacă ar fi existat voința politică necesară. O privire retrospectivă ne arată, totuși, că în pofida impedimentelor ce nu ne-au permis să avansăm așa cum ne-am fi dorit, astăzi legătura noastră cu UE este mult mai puternică. Uniunea Europeană continuă să fie cel mai mare partener de dezvoltare și cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova – iar odată cu aceasta, cel mai puternic și deschis prieten al țării.

Iar oamenii văd acest lucru, dovadă și ultimul sondaj realizat în cele șase țări ale Parteneriatului Estic, care arată că 63% din cetățenii noștri au încredere în Uniunea Europeană. Totodată, peste 74% din moldoveni apreciază drept pozitivă relația cu UE; circa 82% sunt conștienți de sprijinul financiar oferit de UE, din care 58% consideră că suportul este și eficient. În definitiv, pentru 61% dintre cetățenii noștri UE are o imagine pozitivă, raportat la 29% imagine neutră și doar 9% – negativă. Cred că este un rezultat ce se datorează inclusiv faptului că, în ultimii trei ani, relația Chișinăului cu Bruxellesul s-a redirecționat de la dialogul politic avansat, așa cum a fost până în 2014, la o relație focusată preponderent pe oameni.

Nu admiteți că, de facto, schimbarea de optică s-a întâmplat „datorită” crizei pandemice, pe durata căreia UE a venit cu ajutoare consistente?

Este o realitate pe care nu o putem exclude, mai ales că în ultimele câteva luni Uniunea Europeană și-a manifestat activ solidaritatea cu țările din vecinătatea sa, inclusiv cu Republica Moldova. Și a făcut-o în pofida unei relații complicate la nivel politic cu Chișinăul… În același timp, dacă privim atent datele tehnice ale sondajului, vedem mențiunea că interviurile față-n față au fost realizate în perioada februarie-martie 2020, respectiv înainte de criza COVID-19. Așadar, ceva se schimbase, la nivel de percepție, deja până la pandemie, iar sprijinul masiv oferit de UE și statele- membre – atât ajutoare umanitare pentru sistemul de sănătate, cât și instrumente financiare pentru diminuarea efectelor crizei economice – s-ar putea doar să întărească această atitudine. Sigur o va face.

De ce acest răspuns fără de precedent, oferit de Uniunea Europeană într-o perioadă când însăși țările comunitare luptau cu pandemia, s-a ciocnit totuși, nu o dată, de reacții aproape glaciale din partea guvernării de la Chișinău?

Probabil, pentru că Uniunea Europeană a rămas consecventă și nu a renunțat, chiar și pe timp de pandemie, la obiectivele-cheie în Republica Moldova – de a sprijini reformele și actorii schimbării, de a ajuta cetățenii și autoritățile publice locale. Astfel încât, în pofida săgeților care au zburat periodic, eu aș zice că UE a reușit să mențină dialogul.

El există atât la nivel de comunități, cât și în cadrul formatelor de cooperare și implementare a Acordului de Asociere. Dar spiritulacestorrelațiiemaipuținambițiosși nu sunt valorificate toate oportunitățile…

Din fericire, Bruxellesul nu discută doar cu Guvernul de la Chișinău

În ce ar trebui să constea ambiția?

Înainte de toate, de a ne integra în diversele formate de cooperare, pe care UE le oferă prin intermediul Parteneriatului Estic și de a profita de instrumentele ce există în cadrul acestor formate. Da, anul curent a fost unul complicat din cauza pandemiei, dar nu putem spune că UE ne-a abandonat etc. Dimpotrivă, Uniunea Europeană ne-a fost alături mai mult decât oricând, din câte vedem, inclusiv pe dimensiunea politică, deseori închizând câte un ochi sau chiar doi la problemele evidente de guvernanță sau de reforme structurale. În plus, la Bruxelles și în alte capitale europene există oameni care se gândesc la modul foarte onest și foarte serios cum să ajute Republica Moldova. Ca urmare a acestor îngrijorări a apărut și reacția imediată a Comisiei Europene cu privire la asistența macrofinanciară anticriză, materializată în acel credit avantajos, de 100 de milioane de euro, care deja se negociază și a cărui primă tranșă sperăm să fie debursată cât mai curând și să ajungă la buget. Ar trebui să apreciem și să valorificăm această atitudine.

În același timp, deja este clar că a treia tranșă a asistenței negociate încă în 2017, în valoarea de 40 de milioane de euro, este ratată…

Da, și explicația este lipsa unor progrese foarte clare pe condiționalitățile de reformă, care au fost agreate atunci – și cărora ne place tot mai mult să le zicem „acțiuni prioritare”… Cu atât mai salutară deschiderea Comisiei Europene de a oferi cea de-a doua tranșă, de 30 de milioane de euro, în paralel cu mobilizarea guvernării de la Chișinău care – chiar dacă în ceasul al doisprezecelea și fără prea multă ardoare – a votat Legea privind organizațiile necomerciale, legile ce vizau combaterea spălării banilor și consolidarea sistemuluifinanciarbancar,aabrogatLegea privind cetățenia contra investiții. Astfel, dacă ne uităm pe hârtie, lucrurile parcă avansează. Dar dacă privim mai atent la calitatea dialogului cu UE, înțelegi că din partea Chișinăului nu prea este loc nicide bunăvoință, nici de recunoștință. Cel puțin, din partea președintelui țării, care preferă să pună UE într-o lumină negativă și să diminueze din importanța sprijinului european. S-ar putea ca acesta să fie asul lui din mânecă pentru viitoarea perioadă electorală, dar este o abordare ce se contrazice cu propriul său angajament de a promova o politică externă echilibrată. Pentru că, de facto, politica noastră externă este una debusolată, iar țara este izolată. Nu avem o relație normală cu Ucraina, nu avem o relație normală cu România. Doar dl Dodon are o relație bună cu dl Putin…

Avem vreo șansă să facem o ruptură calitativă, atâta timp cât „capul” politic spune altceva?

Pentru că e mai mult focusat pe politici, din când în când, Guvernul încearcă să dreagă busuiocul și să echilibreze lucrurile… și dialogul la nivel înalt. Tot din când în când, îi reușește. Premierul Ion Chicu, deși cu periodice turbulențe, are un dialog constant cu ambasadorii europeni acreditați la Chișinău. La nivel de ministere există angajamente și un dialog permanent cu structurile Comisiei Europene și ale statelor membre UE.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, de rând cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, mențin dialogul pe filiera lor – și o fac de o manieră foarte activă. Chiar și din partea Ministerului Justiției se observă un soi de activizare. Este un lucru bun pentru că, dincolo de contextul politic, dacă ne dorim să avansăm în realizarea reformelor sistemice, e nevoie de acest dialog tehnic, constructiv și pragmatic… Și cu implicarea activă a actorilor neguvernamentali, apropo, căci astăzi, din fericire, interlocutorul UE în Republica Moldova nu e doar Guvernul. Există societatea civilă și autoritățile publice locale, cu care UE cooperează direct. Și este păcat că, în loc să utilizăm tot potențialul de dialog, toate energiile existente la nivel centralșilocal,șisăle focusămîntr-o singură direcție – integrarea europeană – deseori ne pomenim ca în fabula cu racul, lebăda și știuca. Ceea ce nu este deloc eficient pentru țară… Scopul nostru final și comun trebuie să fie reformele și prezența Republicii Moldova pe agenda UE care, să nu uităm, și fără noi are suficiente griji.

Ni se oferă, în continuare, șansa de a ne moderniza și a fi mai puternici

Pandemia a dat multe lucruri peste cap atât la nivel local și regional, cât și în plan global. Cum vedeți viitorul relației noastre cu Uniunea Europeană?

Formatul-cheie al cooperării noastre cu UE rămâne Parteneriatul Estic. Chiar dacă nu am realizat tot ce ne-am propus la lansarea lui, totuși, alături de Ucraina și Georgia, am reușit să avansăm – avem Acord de Asociere și regim fără vize, ne- am consolidat cadrul instituțional pentru a putea accesa mai multe fonduri pe sectoarele energetic, de infrastructură și de educație. Da, ca și acum 11 ani, UE nu este pregătită să discute cu țările noastre despre aderare. În schimb, UE ne oferă în continuare șansa de a ne moderniza și a fi mai puternici: prin Acordul de Asociere și Zona de Liber Schimb, ca să ne poziționăm și mai trainic pe piața europeană comună; prin proiectele de interconectare energetică și accederea la spațiul unic de plăți în euro; prin eliminarea tarifelor de roaming și consolidarea dimensiunii de securitate, asigurându-ne reziliența la amenințările externe. Sunt obiective realiste, pe care însă trebuie să le formulăm clar și să le dăm o formă logică. Astfel încât la Summitul Parteneriatului din 2021 Comisia Europeană să le poată transforma în livrabile pentru următorii zece ani. E marea noastră șansă.

Și dacă e să vorbim de priorități pe termen scurt și mediu?

Ele sunt interconectate și interdependente. Totuși, Republica Moldova trebuie să fie interesată prioritar de perspectivele schițate de Comisia Europeană post-2020: statul de drept, reziliența economică, mediul
și Pactul verde, reziliența societăților și dezvoltarea comunităților, interconectarea energetică… iar de aici derivă poduri, drumuri, piața unică, reforma sectorului de educație și a celui de sănătate. Cât privește prioritățile imediate, acestea sunt trei, după mine și tocmai pandemia a arătat că ele sunt vitale: relansarea economică post-criză, inclusiv cu ajutorul UE și pachetele financiare oferite ca sprijin pentru mediul de afaceri; consolidarea sistemului de sănătate – și este evident că aci singuri nu vom reuși; și, pe termen ceva mai lung, sectorul educației, care a cam fost lăsat de izbeliște. Mi-aș dori să avem și noi o școală europeană și tinerii să nu fie nevoiți să plece în străinătate, dar și să modernizăm sistemul de învățământ la toate nivelurile – grădinițe, școli, universități. Și să ne focusăm și pe conținut, nu doar pe formă. Suntem parte a procesului de la Bologna, e firesc să avem și noi niște curricule europene de facto, nu doar de jure. Pentru aceasta nu trebuie să inventăm roata, e de ajuns să preluăm experiența țărilor UE. Căci fără o societate educată, fără specialiști în sectoarele-cheie, țara noastră nu va putea să se dezvolte. Asistența externă nu ne va salva pentru că 1) ea nu va fi veșnică și 2) tinerii vor continua să plece. Și dacă se discută despre susținerea unei Universități a Parteneriatului Estic la Kiev, de ce să nu avem și o Universitate Europeană la Chișinău?!.

În mai multe studii publicate recent de IPRE se vorbește de dimensiunea de securitate a Parteneriatului Estic. Ce înseamnă aceasta la modul practic?

O relație strânsă pe dimensiunea de securitate – cel puțin, între cele trei țări asociate – ne-ar oferi mai multe oportunități și asta fără vreun soi de prezență în anumite alianțe militare. De facto, avem nevoie de un pact pentru securitate cu UE, despre care deja se poartă discuții. Țările care își doresc acest lucru sunt expuse riscurilor de securitate nu doar în sectorul militar, aceste riscuri vizează și sectoarele bancar, informațional, mediatic. Este vorba de amenințări-hibrid, de agenți politici interni, de anumite forțe externe ce își propagă interesele prin media, biserică sau alți actori sociali și care ne vulnerabilizează. Avem nevoie să creăm un sistem prin care să prevenim aceste amenințări și să avem un cadru de cooperare proactiv. Evident că decizia finală va depinde de țările implicate.

Provocările sunt aceleași, diferența o face abordarea

Cât de realiste sunt aceste inițiative, raportat la poziționarea de astăzi a țării noastre? Personal, nu am simțit prea mult entuziasm în discursul premierului Ion Chicu la conferința video a liderilor Parteneriatului Estic, din 18 iunie…

Dacă privim la cele trei țări asociate, vedem că provocările sunt cam aceleași: corupția, influența oligarhilor și conectarea lor la resursele statului. Diferența o face abordarea față de prioritățile pe care aceste țări le au setate în relația UE. Georgia astăzi, în pofida provocărilor interne, este văzută ca fiind țara cea mai determinată – are o diplomație activă, nu șovăie și încearcă să valorifice orice oportunitate. La fel procedează și Ucraina… Noi suntem țară asociată la UE și nimeni nu s-a dezis de acest statut, dar evident că și aici contează abordarea. Eu cred, în continuare, că este o perioadăde oportunitate în care putem să schițăm proiecte concrete, care să conducă la rezultate tangibile. Noi, ca exponenți ai sectorului neguvernamental, aceasta vom face. Am și lansat discuții cu colegii din cele trei țări. Dar bineînțeles că este nevoie și de implicarea guvernelor, numai cu efort comun ne vom apropia de standardele unei democrații europene.

Ce trebuie să facem ca să devenim mai vocali?

Noi putem si trebuie să fim generatori de soluții. Pentru aceasta, însă, trebuie să conectăm propunerile de politici ale Parteneriatului Estic la prioritățile de dezvoltare. Bunăoară, la Strategia Națională de dezvoltare 2030. Fără un plan pe termen lung, unde să se regăsească foarte clar domeniile de intervenție, care să fie racordate la obiectivele de dezvoltare durabilă și la angajamentele vizând apropierea de standardele europene, ne va fi foarte greu să fim generator de idei și de soluții. Vom fi haotici de la un guvern
la altul și de la un partid la altul… Este un proces care necesită susținerea clasei politice și a decidenților de rang înalt. Din păcate, acesta lipsește sau, cel puțin, nu există consecvență. Ei acced la putere urmărind obiective proprii sau de partid, și nu de dezvoltare a țării.

Alegerile din toamnă ar putea să schimbe această abordare păguboasă?

Orice alegeri oferă șansa unei schimbări. Scrutinul prezidențial, chiar dacă vorbim de o funcție preponderent simbolică, va determina viitorul Republicii Moldova. Avem nevoie de un șef de stat care să acționeze ca un broker onest, să promoveze interesul cetățenilor, să sprijine Guvernul inclusiv pe dimensiunea externă și să pună umărul la dezvoltarea țării. Dacă vom avea un președinte care gândește una, vorbește alta și face a treia, vom rămâne debusolați. Și asta când avem nevoie, mai mult decât oricând poate, de un cadru intern clar și calm.

Vă mulțumesc pentru interviu.

Sorina Ștefârță 27 iunie 2020