Opinie IPRE adresată Curții Constituționale a Republicii Moldova 2020

29 April 2020

OPINIE

privind sesizările nr. 56a/2020 și 57a/2020 referitoare la controlul constituționalității unor prevederi din Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, ratificat prin Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020

Prezenta opinie este formulată în calitatea de răspuns la solicitarea Curții Constituționale nr. PCC-01/56a/168 din 24 aprilie 2020, adresată prin email Institutului pentru Politici și Reforme Europene.

 Prezenta opinie se va expune cu privire la aspectele de constituționalitate ale prevederilor Legii nr. 57/2020 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat  (în continuare Legea nr. 57/2020) și ale prevederilor Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat (în continuare Acord). Autorii vor invoca (a) prevederile Constituției Republicii Moldova, (b) hotărârile și deciziile Curții Constituționale pertinente prevederilor Constituției, (d) tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, inclusiv Convenția de la Viena nr. 54 din 23.05.1969 privind dreptul tratatelor (în continuare Convenția de la Viena), precum și (e) reglementările naționale pertinente tratatelor internaționale și cele privind gestionarea datoriei de stat.

I. Preemțiunea dreptului internațional asupra dreptului intern

1.1.  Cadrul de reglementare relevant

a. Constituția Republicii Moldova

Constituția Republicii Moldova prevede în articolul 4 și articolul 8 următoarele:

Articolul 4. Drepturile și libertățile omului

(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

Articolul 8. Respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale

(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internațional conținând dispoziții contrare Constituției va trebui precedată de o revizuire a acesteia.

Prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 55 din 14.10.1999 privind interpretarea unor prevederi ale articolului 4 din Constituția Republicii Moldova, la care Curtea a făcut referire ulterior cu multiple ocazii, inclusiv în Decizia nr. 17/2013, para. 34, Hotărârea nr. 24/2014, para. 81, „Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra interdependenței dintre actele normative naționale și tratatele internaționale și a menționat că normele și principiile unanim recunoscute ale dreptului internațional sunt executorii pentru Republica Moldova în măsura în care ea și-a exprimat consimțământul de a fi legată prin actele internaționale respective. Prin urmare, executarea prevederilor tratatelor internaționale pe care Republica Moldova le-a ratificat este indiscutabilă.

De asemenea, prin aceeași Hotărâre nr. 55/1999 Curtea a stabilit că:

prin sintagma “celelalte tratate la care Republica Moldova este Parte” din art. 4 alin. (1) din Constituție, în virtutea dispozițiilor Convenției de la Viena cu privire la dreptul tratatelor internaționale, încheiată Ia 23 mai 1969 și ratificată de Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1135-XII din 4 august 1992, se subînțeleg tratatele internaționale ratificate de către Republica Moldova, inclusiv tratatele internaționale Ia care Republica Moldova a aderat, care au devenit executorii pentru Republica Moldova;

„principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional, tratatele internaționale ratificate și cele la care Republica Moldova a aderat sânt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova și devin norme ale dreptului ei intern.

b. Convenția de la Viena

Convenția de la Viena, ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1135/1992, prevede în articolele 26, 27 și 46 următoarele:

Articolul 26. Pacta sunt servanda

Orice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie să fie executat de ele cu bună credință.

Articolul 27. Dreptul intern și respectarea tratatelor

O parte nu poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. Această regulă este fără prejudiciu în ce privește aplicarea articolului 46.

Articolul 46. Dispoziții ale dreptului intern privind competența de a încheia tratate

  1. Faptul că consimțământul unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost exprimat cu violarea unei dispoziții a dreptului său intern privitoare la competența de a încheia tratate, nu poate fi invocat de acest stat ca viciu de consimțământ, afară numai dacă această violare a fost vădită și nu privește o regulă de importanță fundamentală a dreptului său intern.
  2. O violare este vădită dacă ea este obiectiv evidentă pentru orice stat care s-ar comporta în asemenea împrejurări în conformitate cu practica obișnuită și cu bună credință.

1.2.  Analiza prevederilor

În condițiile în care Republica Moldova s-a angajat să respecte prevederile Convenției de la Viena, iar articolul 4 și articolul 8 din Constituție stabilesc preemțiunea dreptului internațional asupra dreptului intern, acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte sunt executorii, excepție fiind prevederile articolului 46 din Convenția de la Viena.

Cu toate acestea, excepția enunțată în articolul 46 al Convenției de la Viena urmează să întrunească o serie de condiții, precum o „încălcare vădită a dreptului intern” ce ține de „legarea de un tratat”.

Mai mult, Convenția de la Viena, dar și cadrul legislativ existent, în special Legea nr. 595/1999 privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, nu oferă nici un instrument de control unilateral după intrarea în vigoare a Acordului.

În acest sens, Curtea Constituțională s-a expus (Decizia nr. 17/2013, para. 55-60) cu privire la competența de control al constituționalității tratatelor internaționale, stabilind că odată ce au fost finalizate procedurile interne legate de procesul de ratificare și a avut loc schimbul de scrisori de ratificare, Curtea Constituțională nu își poate exercita funcția de control al constituționalității tratatelor internaționale. Din contra, în cazul când procedurile interne nu au fost încheiate, așa după cum sunt prevăzute inclusiv și de Legea nr. 595/1999, Curtea Constituțională își poate exercita mandatul și să admită sesizări cu privire la controlul constituționalității tratatelor internaționale cu privire la care procedurile interne nu au fost finalizate.

Esențială este și consecința juridică prin care Acordul, odată fiind încheiate procedurile interne, devine parte componentă a dreptului intern al Republicii Moldova.

Astfel, odată intrarea în vigoare a Acordului, obiect al sesizărilor 56a/2020 și 57a/2020 adresate Curții Constituționale, Republica Moldova pierde orice posibilitate de contestare a valabilității prevederilor acestuia și se angajează să-l implementeze. 

II.     Constituționalitatea prevederilor Legii nr. 57/2020

2.1.  Respectarea regulilor de procedură

a. Transparența în procesul decizional

Legea nr. 57/2020 a fost adoptată de Parlament într-un termen restrâns, fiind încălcate cerințele de procedură stabilite în Regulamentul Parlamentului, în speță articolele 491 și 52, ce țin de condiția de asigurare a consultărilor publice și respectarea a reglementărilor naționale ce țin de transparența în procesul decizional, aspecte care sunt esențiale pentru asigurarea unui stat de drept și democratic și accesul la informație, după cum este prevăzut în articolul 1 alin. 3 și articolul 34 alin. 1 din Constituția Republicii Moldova, cel din urmă fiind interpretat de Înalta Curte prin Hotărârea sa nr. 19/2015 în sensul asigurării accesului la informații și aplicarea în cazuri strict determinate a excepțiilor de la accesul liber la informație.

b. Procedurile interne de inițiere a negocierilor

Aprobarea proiectului de Lege de ratificare a Acordului nu a fost precedată de procedura stabilită de articolul 7 alin. (2) din Legea nr. 595/1999, relevantă pentru acordurile care implică angajamente financiare – (1) emiterea cel puțin a unui aviz din partea Ministerului Justiției privind compatibilitatea proiectului tratatului internațional cu prevederile Constituției Republicii Moldova și cu legislația națională și (2) avizul consultativ al Comisiei Parlamentare pentru Politică Externă și Integrare Europeană înainte de inițierea negocierilor de către Guvern sau Președinte.

c. Formularea rezervelor

Nici Guvernul și nici Parlamentul nu au aprobat careva rezerve la textul Acordului, deși exista posibilitatea de a face uz de aceste instrumente, care de altfel, ar fi eliminat unele dintre prevederile neclare ale textului Acordului. În schimb, Parlamentul a aprobat un amendament la proiectul de Lege, prin care a interpretat prevederile articolului 7 punctul 2 din Acord.

2.2.  Analiza prevederilor

Procedurile interne stabilite în Legea nr. 595/1999, inclusiv cerințe adiționale pentru acorduri care au implicații financiare, există în cadrul legislativ național anume pentru a preveni posibile prevederi dezavantajoase, neconstituționale, contrare cadrului legislativ intern, întrucât orice acțiune de contestare a textului unui tratat internațional nu este posibilă după încheierea procedurilor interne, iar tratatul internațional devine parte integră a dreptului intern.

Adițional, dat fiind impactul major al ratificării unui acord ce are implicații financiare, cu nerespectarea prevederilor ce țin de transparența în procesul decizional, Parlamentul a încălcat prevederi esențiale stabilite în articolul 1 alin. (3) din Constituție – respectarea statului de drept și democratic, precum și în articolul 34 alin. (1) din Constituție – asigurarea accesului la informație de interes public. Un astfel de viciu semnificativ de procedură conduce la necorespunderea Legii nr. 57/2020 cu prevederile articolelor 1 alin. (3) și 34 alin. (1) din Constituție.

Prevederile articolului 2 și 3 din Legea nr. 57/2020, introduse prin amendament în lectura a doua, sunt contrare Convenției de la Viena, în special articolelor 26 și 27, dar și a prevederilor Legii 595/1999, care stabilește în articolul 15 mecanismul de formulare a rezervelor la tratat. Doar instrumentul rezervelor la tratat poate fi utilizat pentru a modifica sau restrânge aplicarea prevederilor unui tratat internațional. Cadrul legislativ național nu poate fi invocat în contextul prevederilor articolelor 26 și 27 din Convenția de la Viena întrucât se aplică preemțiunea dreptului internațional asupra dreptului intern. Mai mult, în sensul Hotărârii Curții Constituționale nr. 55/1999 tratatul internațional devine parte a dreptului intern și este obligatoriu pentru executare.

Este neclar de ce Parlamentul Republicii Moldova nu a urmat cadrul național existent cu privire tratatele internaționale, dar și care este unanim recunoscut în dreptul internațional – cel de formulare a rezervelor la Acord, dar a aprobat Legea nr. 57/2020 fără rezerve, ci cu modificări unilaterale la textul Acordului, care nu au valoare juridică. Acest aspect este cu atât mai neclar odată ce în plenul Parlamentului au fost prezentate propuneri de formulare a rezervelor din partea unui deputat.

III.   Constituționalitatea Acordului

3.1.  Clauza „proiectelor comune” vs. destinația împrumutului

a. Prevederile Acordului

Potrivit articolului 3 punctul 3 din Acord, „Partea Moldovei, în sensul extinderii relațiilor economico-comerciale între cele două părți, va depune efort pentru a asigura implementarea proiectelor comune pe teritoriul Republicii Moldova de către companiile rusești. În acest scop, companiile rusești vor avea acces să participe la procedurile competitive pentru achizițiile de bunuri și servicii, stabilite în Republica Moldova, în condiții nu mai puțin favorabile decât cele oferite companiilor din Moldova și altor companii.

Prevederile articolului 3 punctul 3, prima propoziție, stabilesc cerințe adiționale pentru Republica Moldova în sensul „eforturilor” pentru ca proiectele comune să fie implementate de companiile rusești. În același timp, potrivit articolului 1 din Acord, scopul împrumutului este „pentru suportul bugetar al Republicii Moldova”.

Astfel, prevederile articolului 1 și ale articolului 3 punctul 3 din Acord se află în conflict, întrucât pe de o parte Republica Moldova decide independent cum utilizează fondurile recepționate, dat fiind un acord de suport bugetar pentru Republica Moldova, iar pe de altă parte, sunt impuse cerințe legate de implementarea fondurilor prin proiecte comune, fiind astfel aplicată regula „originii finanțării”.

b. Prevederile Constituției și interpretarea Curții Constituționale

Articolului 1 alin. (3) din Constituție stabilește că „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sânt garantate.”

În acest sens, din perspectiva asigurării statului de drept, Curtea Constituțională a stabilit în Hotărârea sa nr. 6/2013, para. 54 că „orice act normativ trebuie să respecte principiile și normele constituționale, precum și exigențele de tehnică legislativă, menite să asigure claritatea, previzibilitatea, predictibilitatea și accesibilitatea actului” și în para. 55 că „aceste dispoziții constituționale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii … fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzută în alin. (3) al art. 1 din Constituția Republicii Moldova”.

Suplimentar, Legea nr. 100/2017 privind actele normative stabilește în articolul 3 principiul oportunității, coerenței, consecutivității, stabilității și predictibilității normelor juridice.

3.2.  Analiza prevederilor

În sensul în care Curtea Constituțională, pe de o parte, stabilește printre cerințe față de actele normative claritatea, previzibilitatea și predictibilitatea actului, iar pe de altă parte, tratează tratatul internațional ca fiind parte a dreptului intern al Republicii Moldova, cerințele de claritate, previzibilitate și predictibilitate a Acordului urmează de asemenea să fie aplicate.

Stabilirea în textul Acordului a unor prevederi care nu sunt clare, previzibile și predictibile, în speță prevederile articolului 1 și a articolului 3 punctul 3 din Acord, afectează substanțial, în sensul interpretărilor oferite de Înalta Curte, menționate supra, atât caracterul de stat de drept al Republicii Moldova, stabilit în articolul 1 alin. 3 din Constituție cât și periclitează integritatea sistemului de drept al Republicii Moldova, stabilind norme care sunt conflictuale, întrucât prin incorporarea Acordului în sistemul de drept intern al Republicii Moldova vor exista norme neclare și incoerente care reglementează același domeniu.

Astfel, incoerența prevederilor din articolele 1 și 3 punctul 3 din Acord cu corespund prevederilor articolului 1 alin. (3) din Constituție și a interpretărilor Constituției oferite de Înalta Curte prin jurisprudența menționată supra.

3.3.  Clauzele datoriilor restante și privind modul de achitare

a. Prevederile Acordului

Articolul 7 punctul 1 din Acord prevede că „dacă oricare dintre plăți a sumei principale și (sau) a dobânzilor specificate la articolul 4 și 6 din prezentul Acord nu se achită în termen de 10 zile calendaristice de la data respectivă a plății, această datorie este declarată restantă (în continuare – datorie restantă), la care sânt calculate dobânzi în mărime de 150 la sută din rata dobânzii la împrumut, specificată la punctul 1 articolul 6 din prezentul Acord, începând cu data respectivă a plății până la data rambursării acesteia, inclusiv”.

Articolul 7 punctul 2 din Acord prevede că „în cazul în care datoria restantă și/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligațiile Părții Moldovei pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părții Moldovei, de către băncile rusești debitorilor moldoveni și asigurate cu garanții de stat ale Federației Ruse sau asigurate de către societatea pe acțiuni „Agenția rusă pentru asigurarea creditelor de export și investiții”, nu sânt rambursate în termen de 180 zile calendaristice de la data apariției restanțelor, Partea Rusă are dreptul să consolideze întreaga sumă a datoriei restante conform prezentului Acord, inclusiv suma principală, dobânda pentru împrumut și dobânzile pentru datoria restantă (în continuare – datoria consolidată) și să declare datoria consolidată către plată urgentă. Dobânzile, indicate în punctul 1 din prezentul articol se calculează la datorita consolidată, începînd cu data apariției datoriei consolidate până la data rambursării complete a acesteia inclusiv (dobânda la datoria consolidată).

Articolul 8 punctul 2 din Acord prevede că „toate sumele către plată de către Partea Moldovei în conformitate cu prezentul Acord nu sunt supuse impozitării, se achită fără careva restricții, deduceri, scutiri sau deduceri compensatorii și sânt repartizate în următoarea ordine:

Plata dobânzilor calculate la datoria consolidată;

Rambursarea datoriei consolidate;

Plata dobânzilor la datoria restantă;

Rambursarea datoriei restante;

Plata dobânzilor la împrumut;

Rambursarea sumei principale.

Astfel, prevederile Acordului, menționate supra, prevăd următoarele posibilități:

i) Aplicarea unei penalități de întârziere de 150% la rata dobânzii de bază, care este prevăzută în articolul 6 și constituie 2%, dacă ratele de achitare a împrumutului nu sunt plătite în termen;

ii) Consolidarea de către Federația Rusă a datoriilor ce reies din Acord și a tuturor datoriilor care reies din împrumuturi oferite debitorilor moldoveni de bănci comerciale rusești, cu acordul Republicii Moldova, care au fost garantate de Federația Rusă sau asigurate;

iii) Aplicarea penalității de întârziere de 150% la suma datoriei consolidate, care include și dobânzile de bază deja calculate cât și penalități de întârziere aplicate în virtutea articolului 7 punctul 1;

iv) Solicitarea achitării în regim de urgență a întregii sume;

v) Stingerea restanței prin achitarea întâi de toate a dobânzilor aplicate la credite ale Republicii Moldova și ale debitorilor moldoveni consolidate cu dobânzile și penalitățile de întârziere deja existente, cu achitarea ulterioară a celorlalte sume restante.

Prin urmare, suma Acordului de 200 milioane EUR precum și dobânda de bază de 2% nu sunt de fapt unicele condiții de creditare. Normele din articolele 6, 7 și 8 din Acord stabilesc sume care nu sunt nici previzibile și nici predictibile. Mai mult datoria externă a Republicii Moldova nu doar că nu se diferențiază de datoria privată a societăților comerciale înregistrate în Republica Moldova, dar aceste datorii sunt contopite prin exercițiul de „consolidare”, care are loc unilateral din partea Federației Ruse, fiind aplicate dobânzi restante peste dobânzi curente, peste dobânzi istorice la sumele restanțelor publice și private. Astfel, datoria finală este formată dintr-un exercițiu ce ar fi putea implica calcularea dobânzilor de întârziere (150%) peste dobânda de 2% și peste dobânzile legate de datoriile private.

b. Prevederile Constituției și interpretarea Curții Constituționale

Similar prevederilor menționate supra ce țin de scopul împrumutului vs. clauza „proiectelor comune”, autorii opiniei consideră relevante, din perspectiva controlului constituționalității Acordului, prevederile articolului 1 alin. (3) din Constituție și interpretările Curții Constituționale oferite prin intermediul Hotărârilor nr. 6/2013 și 55/1999.

Adițional, următoarele prevederi sunt considerate relevante:

Articolul 126. Economia

(1) Economia Republicii Moldova este economie de piață, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată și pe proprietatea publică, antrenate în concurență liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activității economice și administrarea proprietății publice ce-i aparține în condițiile legii;
b) libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție;
c) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;


e) exploatarea rațională a pământului și a celorlalte resurse naturale, în concordanță cu interesele naționale;”

3.4.  Analiza prevederilor

a. Respectarea principiului echității

Articolul 7 punctul 2 din Acord aplică dobânzi la dobânda de bază sub formă de penalități, fără un termen sau o sumă totală maximă care poate fi calculată. Această prevedere este contrară practicilor internaționale în domeniu, aplicată față de statele debitoare, dar și contrară principiilor de creditare, stabilite în legislația Republicii Moldova, în speță prevederile Codului Civil, articolul 1244, care limitează dobânzile la dublul ratei de referință CHIBOR, calculat de Banca Națională a Moldovei în baza ratelor oferite de băncile comerciale pentru termen de 12 luni. Aceste reglementări sunt parte integrantă a principiilor de echitate aplicate în relațiile contractuale.

Lipsa unei limitări de termeni sau stabilirea unei sume maxime de penalitate este contrară principiului echității, previzibilității și predictibilității relațiilor sociale.

Un echivalent al relațiilor dinte subiecți publici nu există la moment în legislația națională a Republicii Moldova întrucât nu s-a ajuns încă la performanțele unui actor pe plan internațional cu capacități de creditare a altor state pentru a fi necesară o astfel de reglementare.

Cu toate acestea, Curtea Constituțională s-a expus în Hotărârea sa nr. 24/2014, para. 63 cu privire la identitatea constituțională a Republicii Moldova stabilind că „în sensul Declarației de Independență și articolului 1 din Constituție, orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova.” Prin urmare, principiile unanim recunoscute și aplicate în spațiul European, aplicate față de relațiile sociale precum echitatea sunt considerate și parte componentă a principiilor care formează normele ce reglementează relațiile sociale unde cel puțin o parte este din Republica Moldova. Atât timp cât orice autoritate națională este implicată în astfel de relații și deține competențe și jurisdicție, prevederile constituționale ale Republicii Moldova, cuplate cu principiile ce emană din spațiul European sunt aplicabile acestor relații. Aceste concluzii reies și din aplicarea coroborată cu prevederile generale ale Constituției – articolul 16 alin. (2) – egalitatea tuturor în fața legii.

Astfel, din cele menționate supra, prevederile articolului 7 punctul 2 din Acord încălcă grav o prevedere esențială a Constituției Republicii Moldovaechitatea, ce reiese din principiile spațiului European, la care Republica Moldova a aderat în sensul interpretării oferite de Înalta Curte prin Hotărârea nr. 24/2014.

b. Protecția intereselor naționale

Prevederile articolului 7 punctul 2 din Acord afectează grav interesele naționale ale Republicii Moldova, întrucât permit aplicarea datoriei consolidate formată din dobânzi de bază, dobânzi de întârziere ale datoriei din Acord, precum și orice altă datorie privată garantată prin garanții ale Federației Ruse, inclusiv careva dobânzi calculate în relațiile de drept privat cu băncile comerciale din Federația Rusă. În acest sens, prevederile articolului 7 punctul 2 nu sunt conforme cerințelor de previzibilitate și predictibilitate, menționate supra, nu asigură separarea intereselor publice de cele private, menționate în articolul 126 alin. (1) din Constituție, dar cel mai grav, nu protejează interesele naționale în contextul activității economice, financiare și valutare, permițând unui alt stat să aplice unilateral datorii în contul Republicii Moldova, fără a face distincție între datoria publică și datoria privată.

Mai mult, prevederile Acordului nu sunt clare nici în partea ce ține de „debitori moldoveni” sau „partea Moldovei”, precum și nici cu privire la care dintre datorii vor putea fi aplicate potențial consolidării datoriei. Lipsa clarității reglementărilor din acord nu asigură corespunderea cu principiile menționate supra ce țin de previzibilitatea și predictibilitatea normei, considerate esențiale de Înalt Curte (a se vedea para. 54 și 55 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 6/2013).

i. Termenul de debitori moldoveni

La momentul actual Republica Moldova dispune de un cadru legislativ relativ permisiv de înregistrare a întreprinderilor cu capital străin și nu există instrumente practice pentru a monitoriza datoriile pe care aceste entități le pot contracta de la bănci comerciale din Federația Rusă sub garanția Guvernului Federației Ruse.

Astfel, atât în cazul înregistrării unei întreprinderi noi cât și în cazul unei succesiuni de drepturi, aplicate prin instrumente de drept privat, entități din alte jurisdicții, care au contractat împrumuturi de la bănci comerciale din Federația Rusă, ar putea transfera aceste datorii în contul unei societăți comerciale a Republicii Moldova, cu ulterioară consolidare și creștere neprevăzută a datoriei externe a Republicii Moldova.

O entitate a Republicii Moldova ar putea fi tratată în calitate de debitori moldovean și în cazul când structura acționariatului se schimbă cu includerea unui debitor din altă jurisdicție care ar putea avea un împrumut la o bancă comercială din Federația Rusă, garantată de Guvernul Federației Ruse.

În alte cazuri, societăți comerciale din Republica Moldova, în baza deciziilor proprii în corespundere cu prevederile statutare, care deja dețin datorii față de societăți comerciale din Federația Rusă, ar putea contracta un împrumut pentru a stinge datoriile, care ulterior pot deveni parte a datoriei externe a Republicii Moldova, fără a fi posibilă exercitarea unui careva control asupra acestor procese din partea Guvernului Republicii Moldova.

ii. Termenul de „Partea Moldovei”

Termenul de „partea Moldovei” nu este definit în Acord, însă odată ratificat, devine parte internă a dreptului intern al Republicii Moldova și va putea fi aplicat în alte condiții decât cele specificate în Legea nr. 419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat, inclusiv ce ține de procedura de garantare a împrumuturilor.

Cu titlu de exemplu, „partea Moldovei” ar putea fi interpretată drept un funcționar public care este și membru al Consiliului de administrației al unei societăți comerciale din Republica Moldova, sau un alt oficial, de orice rang, care participă în delegații oficiale sau reprezintă Republica Moldova în Federația Rusă. Exprimarea „acordului” ar putea fi interpretată extensiv, fără să existe instrumente practice de contestare (a se vedea mai jos analiza clauzelor ce țin de modul de interpretare și de soluționare a disputelor).

Reieșind din cele menționate mai sus, prevederile articolelor 7 și 8 din Acord nu corespund prevederilor articolelor 1 alin. (3) și 126 alin (1) și (2) lit c) din Constituție, precum și interpretărilor oferite de Înalta Curte, menționate supra.

3.5.  Clauzele cu privire la interpretarea și soluționarea disputelor

a. Prevederile Acordului

Articolul 11 din Acord prevede că „dezacordurile între Părți ce țin de interpretarea sau realizarea prezentului Acord se reglementează de către Părți pe calea consultațiilor și negocierilor bilaterale.”

Acordul nu stabilește instrumente practice de asigurare a interpretării prevederilor Acordului și nici nu instituie o instanță supranațională de soluționare a disputelor în cazul apariției lor. În acest sens, prevederile generale ale tratatelor sunt aplicabile, în special competența Curții Internaționale de Justiției și prevederile Convenției de la Viena.

b. Prevederile Constituției și interpretarea Curții Constituționale

Similar prevederilor menționate supra ce țin de scopul împrumutului vs. clauza „proiectelor comune”, autorii opiniei consideră relevante, din perspectiva controlului constituționalității Acordului, prevederile articolului 1 alin. (3) din Constituție și interpretările Curții Constituționale oferite prin intermediul Hotărârilor nr. 6/2013 și 55/1999.

Suplimentar considerăm relevante următoarele prevederi ale Constituției:

Articolul 20 alin. (1) din Constituție stabilește că: „Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.

3.6.  Analiza prevederilor

Din articolul 11 al Acordului nu reiese existența unei căi de satisfacție efectivă împotriva actelor ce încălcare drepturile, libertățile și interesele legitime ale părților. Unica cale oferită de Acord sunt consultațiile și negocierile bilaterale.

Dat fiind interpretările Înalte Curții, menționate supra, cu privire la claritatea, predictibilitatea, previzibilitatea normei de drept, stabilite în Hotărârea Curții Constituționale nr. 6/2013, dar și faptul că textul Acordul devine parte integrantă a dreptul intern, după cum a fost concluzionat de Înalta Curte în Hotărârea sa nr. 55/1999, lipsa unui remediu efectiv în caz de necesitate de interpretare sau de litigiu constituie o încălcare a prevederilor articolului 1 alin. (3) și articolului 20 alin. (1) din Constituție.

3.7.  Clauzele cu privire la limbile Acordului

a. Prevederile Acordului

În prevederile finale ale Acordului este menționat că Acordul a  fost „întocmit la Moscova, la 17 aprilie 2020, în două exemplare, fiecare în limbile moldovenească și rusă, ambele avînd aceeași putere juridică.”

Astfel, textul Acordului utilizează în calitate de termen limba moldovenească.

b. Prevederile Constituției și interpretarea Curții Constituționale

Articolul 13 din Constituție stabilește în alin. (1) că „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine.”

În același timp, în baza Hotărârii Curții Constituționale nr. 36/2013 s-a constat că Declarația de Independență, din 27 august 1991 și actele care sunt menționate în Declarația de Independență, printre care legile și hotărârile Parlamentului de decretare a limbii Române ca limbă de stat, sunt parte componentă a cadrului Constituțional al Republicii Moldova, iar în caz de neconcordanță între textele Declarației de Independență și a unor prevederi din Constituție, prevalează textul constituțional primar din Declarația de Independență.

3.8.  Analiza prevederilor

Prevederile finale ale Acordului ce țin de sintagma „limba moldovenească” nu au luat în calcul interpretările Înaltei Curți a prevederilor articolului 13 alin. (1) din Constituție.

Salvați opinia aici.

 


Acest document a fost elaborat în cadrul proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat de IPRE în parteneriat cu CRJM, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul documentului este responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept