Nu poți construi un viitor prosper cu un model păgubos /// APE Newsletter

Domnule Mînzarari, chiar dacă nu apucați să votați – ați venit acasă după primul tur și plecați înainte de al doilea -, vreau totuși să vă întreb cum ați găsit aceste alegeri locale comparativ cu alte scrutine produse în ultimii ani la noi? Cât de puternică a fost tradiționala sperietoare geopolitică de această dată?

Trebuie să recunosc că nu am urmărit foarte atent această campanie, deoarece – cel puțin, în sistemul politic din Republica Moldova – alegerile locale nu sunt la fel de relevante, din punctul de vedere al cercetării, precum cele parlamentare. În sensul că în locale oamenii optează pentru un anumit candidat și deseori nu mai contează de la ce partid vine respectivul candidat. În ceea ce privește „sperietoarea geopolitică”, pe lângă faptul că de data aceasta ea a fost destul de puțin prezentă, alegătorul nu percepe acest mesaj ca pe unul geopolitic. Dimpotrivă, aș zice că, mai curând, alegătorul moldovean este atât de pragmatic încât, atunci când lui i se trimit mesaje geopolitice – gen fie Europa, fie Rusia -, el trece acest mesaje printr-un filtru de interpretare și pur și simplu se gândește cum îi va fi mai bine, cum i se va îmbunătăți situația economică și nivelul de trai. Mi s-a confirmat acest lucru și în discuțiile pe care le-am avut, cu diverse persoane, în aceste zile petrecute în Republica Moldova. Mesajul geopolitic este perceput prin prisma bunăstării economice. Și cred că tocmai aceste aspect este puțin explorat și exploatat.

În ce mod ar trebui să se întâmple aceasta?

O soluție ar fi ca oamenilor să li se ofere, cât mai des, exemple privind situația economică reprezentând un vector geopolitic sau celălalt. De exemplu, să li se spună că europenii o duc mai bine și că, dacă vrem să îmbunătățim situația și la noi, ar trebui să preluăm politicile economice din Europa. Căci „binele european” nu a apărut din aer, ci ca urmare a promovării unor politici, bazate pe reguli clare. Și că noi trebuie să preluăm modelul european, nu să așteptăm la nesfârșit ajutoare. În paralel, să arătăm – așa cum fac și eu în postările mele online – că rușii investesc milioane de dolari în Siria, bunăoară, dar nu au grijă de propriii lor cetățeni. Sunt sute de sate în Rusia unde oamenii trăiesc în sărăcie… Asta trebuie să li se repete moldovenilor – viitorul nostru depinde de modelul pe care îl vom adopta și adapta la condițiile noastre. Nu poți construi un viitor prosper cu un model păgubos.

În orice alianță, trebuie să te asiguri și cu un set de pârghii de control

Apropo de geopolitică, e cumva despre aceasta sloganul dvs. de pe Facebook – „Sunt un soldat care își duce propriul război”? Sau, poate, este vorba de lupta pe care o duceți cu actuala guvernare, fiind unul dintre cei mai acerbi critici ai ei?..

Sloganul la care vă referiți este despre faptul că am convingeri și că sunt gata să lupt pentru aceste convingeri. Mă autoidentific drept liberal, puțin conservator, dar nu în măsura în care să-mi doresc revenirea în trecut, într-o țară ce ar mima URSS. Pentru că Rusia, în ultima vreme, tocmai aceasta a făcut – a reanimat Uniunea Sovietică într-o variantă mai proastă… Cât privește actuala guvernare, cred că greșiți – nu o critic. Este adevărat că, la momentul creării alianței ACUM-PSRM, am fost mult mai sceptic față de acest pas. Dar am scris și atunci că, deși este un scenariu prost, nu este cel mai prost în condițiile existente; și a fost răul cel mai mic pentru care puteam opta la acel moment. Am publicat și un set de politici de care ACUM ar fi putut să țină cont dacă ar fi dorit să nu-și piardă pozițiile. Pentru că ACUM a intrat în această coaliție de pe poziții destul de puternice, când Președintele Dodon, în urma scurgerilor în spațiul informațional prin care el recunoaște faptul că primește bani de la ruși etc., s-a vulnerabilizat enorm. ACUM nu a exploatat însă această șansă și, văzând cum astăzi șeful statului își atacă partenerii de coaliție, criticând activitatea mai multor ministere, este evident că a fost ratată construirea unor pârghii de control. În orice alianță, faci un schimb de poziții, portofolii, politici, dar trebui să te asiguri și cu un set de pârghii. Acest lucru nu s-a întâmplat și poate de aici și senzația că sunt critic.

În contextul dat notați recent că, după alegerile locale generale, s-ar impune o renegociere, o reformatare a alianței de guvernare. Cât de realist e acest lucru în condițiile în care cel puțin față de una dintre componentele coaliției de la putere există suspiciuni destul de întemeiate că ar executa indicațiile Kremlinului?

De la bun început, când au creat alianța, ACUM și PRSM au avut intenții diferite. Da, acești actori politici și-au dorit să scăpăm de regimul Plahotniuc, dar scopurile lor nu au fost aceleași. Totuși, în prezent, este în interesul ambelor părți să mențină coaliția, căci, dacă o distrug, intrăm într-o perioadă de risc… Alegerile locale, chiar dacă nu sunt la fel de reprezentative ca cele parlamentare, reflectă niște tendințe și, mai ales, creează niște instrumente administrative care să poată fi utilizate ulterior. Este și un semnal psihologic, dacă vreți: pentru politicieni, numărul de primari sau de consilieri pe care îl ia un partid este un indicator al popularității acestuia. Totuși, astăzi nicio formațiune politică nu este capabilă să guverneze de sine stătător, iar alegerile anticipate ar fi o loterie pentru toți. De aceea, și pentru PSRM, și pentru ACUM este mai convenabil să mențină un status quo. În plus, cred că PSRM speră să atragă mai mulți fugari de la PD, pentru a încerca să reformateze coaliția astfel încât să ajungă să guverneze ca o majoritate, acesta pare să fie scopul lor principal.

Credeți că socialiștii chiar vor să guverneze?

Cu siguranță, da – și sunt pregătițI să o facă. Dar, până atunci, ei sunt conștienți că au nevoie de asistența oferită de Uniunea Europeană, iar coaliția cu ACUM este o garanție adițională că vor primi finanțare. Tocmai din acest motiv le-am sugerat celor de la ACUM să explice PSRM că Ministerul Economiei sau cel al Finanțelor, care sunt responsabile de „relația financiară” cu UE, trebuie să fie în continuare gestionate de echipa Maiei Sandu, în care donatorii externi au mai multă încredere. Așadar, în pofida dezbaterilor existente și a criticilor pe care Igor Dodon le-a adus în câteva rânduri Guvernului, cred că interesul final al tuturor este menținerea alianței. Scenariile alternative sunt prea riscante și nimeni încă nu e gata să riște.

Când vor fi gata? Ce speranță de viață are acest Guvern?

Probabilitatea anticipatelor va crește pe măsură ce ne vom apropia de alegerile prezidențiale. Nu știu dacă se va pune problema organizării ambelor scrutine odată.

Socialiștii sunt cei care pun bețe în roata reformelor, după care tot ei acuză

Cum vedeți situația din ACUM? Octavian Țâcu, Iurie Reniță, Lilian Carp – sunt voci care ne spun că nu există o armonie totală nici în cadrul Blocului…

ACUM este o formațiune tânără și, dacă e să fim obiectivi, cred că nici nu era pregătită în totalitate să preia guvernarea. Cu atât mai uimitoare performanța de care au dat dovadă până în prezent în ceea ce ține de actul guvernării, căci s-au descurcat destul de bine… Cât privește acest conflict intern, cred că el este unul firesc, dar și indică asupra existenței unor puncte slabe în cadrul formațiunii. Una dintre vulnerabilitățile ACUM vine pe o logică populistă utilizată și de către Igor Dodon – „mi-au spus oamenii că ceva nu merge, că cineva din Guvern nu-și face bine treaba…”. Guvernarea ACUM ar trebui să țină cont de această abordare și să identifice soluții pentru ea. Căci ea, chiar dacă admitem că nu este corectă 100%, reflectă percepția unei părți a populației. Iar un partid politic, pe lângă planificarea strategică, trebuie să răspundă și la percepțiile oamenilor, altminteri este perdant.

Care ar fi pașii necesari din punctul dvs. de vedere?

I-aș sugera guvernării să meargă pe două linii paralele mai ales în ministerele ce sunt responsabile direct pentru soluționarea problemelor cetățenilor. Una, care să se ocupe de subiectele curente, colectând, monitorizând și reacționând la probleme, dar și popularizându-le rapid. Căci așa e procesul politici: mai puțin este remunerat lucrul calitativ, decât lucrul calitativ bine cunoscut de către public. Dacă ne uităm la PSRM, ei nu prea au ministere, dar ei popularizează masiv orice pas, de genul „am fost și am strâns mâna Împăratului Japoniei”… Cea de-a doua linie paralelă, la care mă refer, trebuie să rămână planificarea strategică, unde cei de la ACUM sunt destul de buni. În definitiv, deoarece există acest joc de blamare a Guvernului, cred că ACUM ar trebui să găsească o modalitate diplomatică prin care să facă publice situațiile în care PSRM a blocat anumite inițiative ce erau în beneficiile poporului. Căci socialiștii sunt cei care pun bețe în roata reformelor, după care tot ei acuză.

Dacă ar fi să faceți o radiografie a garniturii guvernamentale, care sunt astăzi instituțiile cele mai vulnerabile din perspectiva executării sarcinilor?

Cred că toate, într-o măsură mai mare sau mai mică. Guvernarea ACUM a venit cu persoane noi la conducere, însă nucleul administrativ din unele instituții este cel instalat, dezvoltat și promovat de PD. Există încă multe rețele de interese ale PD în unele ministere și nu m-aș mira dacă aceste rețele sabotează în mod conștient unele inițiative. Un alt aspect ține de reforma administrației publice centrale, realizată de PD – o reformă care, în esență, cred că a fost bine intenționată, dar prin care a fost diminuat drastic numărul de funcționari în ministere și agenții guvernamentale. Da, ea sună foarte bine – mai puține ministere și mai puțini funcționari!

În realitate, însă, a fost o acțiune preponderent populistă, în urma căreia a scăzut randamentul și capacitatea de lucru a instituțiilor, iar în definitiv cel mai mult suferă cetățeanul. Trebuie să învățăm a face reforme nu pentru că acestea ar favoriza un actor politic, ci ghidându-ne de necesitățile statului. Dacă, de exemplu, într-un minister a crescut volumul de muncă pe relația cu UE, atunci majorezi și numărul de funcționari, și salariul lor. Și așa trebuie să se întâmple în toate domeniile administrației publice.

Cea mai eficientă pârghie este respectarea legii

Cum au evoluat, în opinia dvs., politica externă a Republicii Moldova în aceste cinci luni de guvernare ACUM- PSRM, în situația în care, nu odată, mesajele pe anumite subiecte, venind de la Chișinău, au fost mai mult decât contradictorii?..

Aș zice că situația pe dimensiunea externă reflectă starea de lucruri per general. Acordul de constituire a alianței s-a făcut în grabă, respectiv nu au fost separate toate împuternicirile și obligațiunile părților. Cel mai probabil, ACUM nu și-a dat seama de semnificația și de consecințele unor cerințe ale PSRM – le-au înțeles abia ulterior, când au văzut ce turnuri se întâmplă… Drept urmare, se creează impresia că relațiile cu Federația Rusia i-au fost delegate Președintelui Dodon. Nu ar fi o decizie totalmente proastă, la prima vedere – având relații bune la Moscova, el ar putea să deschidă ușile, după care tehnocrații să vină și să negocieze. Doar că în aceste câteva luni mi s-a confirmat o suspiciune: faptul că dl Dodon gestionează dosarul rusesc ar fi bun doar dacă el nu ar avea interese proprii în relația cu Rusia. În realitate, lucrurile stau diferit: el a declarat că este finanțat de ruși; presa a scris că rudele lui au afaceri cu funcționari de rang înalt din Rusia etc. Avem un evident conflict de interese și în orice țară normală aceasta s-ar solda cu consecințe. Dar consecințele lipsesc, drept care faptul că dl Dodon domină, în continuare, relațiile cu Rusia este extrem de nociv pentru Republica Moldova. De o manieră exagerată puțin, desigur, aș compara această situație cu un soi de război dus la adresa noastră.

Poate că tocmai de aceea merge și în Vest, să asigure mult-râvnitul echilibru…

Cele câteva vizite efectuate de dl Președinte în Vest au fost mai mult pentru a promova, prin gura unui oficial de rang înalt moldovean, mesajele pe care l-au rugat rușii să le promoveze. Așa cum a făcut recent la New York, la Adunarea Generală ONU, unde mesajul a fost: nu creați linii de separare geopolitică în țara noastră. În traducere „diplomatică”: nu vă băgați peste ruși în Republica Moldova, căci este zona lor de interes. Acesta este interesul lui real când merge în Occident. Altminteri, cum să explici faptul că acasă, în cadrul alianței, este agreat un mesaj pentru ONU, iar odată ajuns acolo șeful statului citește un cu totul alt discurs?..

Ce pârghii realiste există pentru a anticipa și a stopa asemenea ieșiri?

Cea mai eficientă pârghie este respectarea legii. Și nu faci derogare de la lege pentru dl Dodon doar pentru că vrei să păstrezi alianța. Eu, dimpotrivă, înclin să cred că alianța poate fi păstrată, atenționându-l pe șeful statului asupra acțiunilor sale. L-am ajuta să facă mai puține greșeli, pentru care în viitor oricum va trebui să răspundă. E un lucru pe care trebuie să-l înțeleagă orice funcționar din această țară.

Statutul special pentru regiunea transnistreană este un instrument, nu un scop

Astăzi Președintele Dodon se întâlnește, pentru a șasea sau a șaptea oară de la preluarea mandatului, cu liderul de la Tiraspol. Tot azi dvs. ați notat că în aceste acțiuni ar exista elemente de uzurpare a puterii. De ce o asemenea abordare, de vreme ce, oficial cel puțin, dl Dodon declară că scopul lui este reintegrarea țării?

Am folosit expresia în sens politic, nu legal. Deși, dacă deschidem Constituția, vedem că politicile externe și interne ale Republicii Moldova sunt implementate de Guvern, sub ghidajul Parlamentului.

Șeful statului, în aceste domenii, are atribuții doar în limitele legii. Deci, pentru că să poată purta negocieri pe reintegrarea țării – fie și cu un proxi rus, cum este Vadim Krasnosselski – Președintele Dodon ar avea nevoie de împuterniciri speciale din partea Legislativului. Dar sunt convins că el nu a fost împuternicit de Parlament și nici nu a coordonat nimic cu Guvernul.

Acum un an și jumătate vorbeați despre faptul că formatul „5+2” este depășit, iar potențialul Misiunii OSCE nu este valorificat pe deplin. S-a schimbat ceva răstimp, în afară de aceea că la ultimele alegeri parlamentare au fost aduși, în mod organizat, câteva zeci de mii de locuitori ai regiunii, care au propulsat niște deputați în Legislativ? Nu cumva asistăm la o cauză pierdută în acest dosar?

OSCE are în continuare un potențial pozitiv mare, care însă nu este direcționat și aplicat corect. Asta pentru că se axează prea mult pe soluții și instrumente, în loc să se axeze pe rezultate. În prezent, toate eforturile sunt concentrate pe atingerea unei înțelegeri politice, care să se materializeze într-un statut special.

Dar acest statut special, care este văzut drept scop, în realitate este un instrument – unul menit să protejeze drepturile unor minorități naționale care se află într-o situație vulnerabilă. Chiar dacă, ipotetic, admitem că acest lucru ar fi necesar, statutul special este unul dintre instrumentele posibile într-o astfel de situație, unul din multele instrumente. De ce să ne concentrăm pe unul singur, când ele sunt mai multe? Mai ales că un asemenea instrument îi oferă Federației Ruse pârghii să ne controleze?! Tocmai de aceea, cred că este nevoie de o mișcare diplomatică puternică din partea guvernării, ca să înceapă discuții cu partenerii externi, să dea asigurări că drepturile cetățenilor noștri, de orice etnie, vor fi protejate, și încet-încet să scoată din joc acest statut. Și atunci va fi mai ușor și pentru OSCE, și pentru Uniunea Europeană, și pentru alți parteneri. Căci este evident: statutul special al regiunii transnistrene este gândit nu ca să protejeze minoritățile, ci ca să submineze suveranitatea Republicii Moldova.

Vorbiți de mișcare diplomatică, dar cum să te impui (ACUM/Guvernul), când partenerul tău de alianță (PSRM/ Președintele) vine cu o totul altă abordare?

Cred că acesta și este unul dintre motivele tensiunii dintre ACUM și PSRM, care deține fotoliile de Apărare și Reintegrare în Guvern. Președintele Igor Dodon face, pe aceste două dimensiuni, orice dorește și fără să consulte ACUM. Aceasta, deși, formal, dna Sandu este șefa Guvernului. Cert este că, orice înțelegeri neformale s-ar fi făcut, este normal să existe consultări și, mai ales, o poziție comună a statului.

Reglementarea s-a mișcat exact cu zero centimetri

Dacă ne gândim la contextul regional, privirea se îndreaptă mai întâi spre România sau spre Ucraina?

Depinde de problema pe care o avem în minte. Securitatea energetică ne duce cu gândul la România, care ne-ar putea asigura o alternativă în acest sens. Provocări precum războiul hibrid, agresiunea Moscovei sau mediul ambiant ne fac să privim spre Ucraina. Aș zice că vecinul nostru estic este mai prezent acum. Și nu că n-ar fi importantă România – pur și simplu, psihologic, suntem mai sensibili la probleme.

În ce măsură mișcările ce se produc în prezent în Ucraina și care sunt menite să ofere o soluție la criza din Estul acestei țări – formula Steinmeier, promovată de Președintele Zelensky, întâlnirea din Normandia – ne pot afecta și pe noi?

Doar pentru o perioadă scurtă… Dacă Zelensky forțează nota, așa cum o face în ultima vreme, rușii vor profita de aceasta și îl vor vulnerabiliza, iar el va fi taxat de alegători. După care, oricum, va fi nevoit să revină la o politică de constrângere. Căci scopurile Rusiei în Ucraina sunt de o asemenea natură, încât consensul este imposibil. Rusia e puternică și nu are sens să facă cedări în raport cu Kievul. Așa că, orice se va întâmpla acum în Ucraina, nu va dura mai mult de o jumătate de an, eventual. Perioadă în care, cel mai probabil, vom resimți și noi tensiunile din Est…

Există vreo șansă de a le dezamorsa?

Pentru a diminua proiectarea acestei insecurități asupra noastră, este important ca Guvernul să mențină neschimbat status quo-ul. Căci, atunci când ești actorul slab, singura soluție rezonabilă e să nu permiți deteriorarea situației, dacă tot nu o poți îmbunătăți. Și dacă e să analizez luările de atitudine ale Prim-ministrei Sandu, când zice că nu vede cum am putea agrea acum ceva pe dosarul transnistrean, înclin să cred că ea a înțeles necesitatea acestui status quo. Ca să evităm posibile regrese, iar pentru viitor să gândim pârghiile pe care, de facto, demult ar fi trebuit să le avem… Nu poți iniția negocieri dacă nu te-ai asigurat cu pârghii. Ce ar motiva, bunăoară, Tiraspolul să facă cedări structurale după ce le-ai oferit plăcuțe pentru automobile? Cedările trebuiau negociate până la, nu după. Noi însă am făcut cedări, am ridicat nivelul de suveranitate al regiunii separatiste și n-am primit nimic în loc pe direcții structurale de reglementare. Reglementarea s-a mișcat exact cu zero centimetri.

Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim succes.

Sorina Ștefârță Chișinău,
28 octombrie 2019