Notă analitică nr. 4/2019. Comunicarea strategică eficientă va contribui esențial la reformarea sectorului de securitate și apărare de către autoritățile Republicii Moldova

Autor: Elena Mârzac, directoarea Centrului de Informare şi Documentare privind NATO,

 

Comunicarea strategică este de o însemnătate enormă în sprijinirea implementării strategiilor naționale, în protejarea, restabilirea, menținerea și atingerea obiectivelor și intereselor naționale permanente, fiind o metoda eficientă în contracararea conflictelor asimetrice și războaielor hibride. Astfel, comunicarea strategică este privită ca o parte integrantă a eforturilor statului de a-și realiza obiectivele politice, economice, sociale, de securitate și apărare. O comunicare eficientă este atât o funcție, cât și o dovadă a bunei guvernări. Comunicarea strategică devine confuză atunci când este percepută precum un efort simplu de realizare a unei comunicări sociale sau de marketing. 

În mediul de securitate actual, comunicarea strategică este utilizată pentru a obține credibilitate, legitimitate și susținerea cetăţenilor.

Pentru Republica Moldova, implementarea principiilor de comunicare strategică ar presupune  dezvoltarea și sincronizarea mesajelor și faptelor, coordonarea acțiunilor instituțiilor naționale în formarea unei coeziuni în sectorul Securității și Apărării Naționale, ţinând cont de riscurile și amenințările actuale, dezvoltarea strategiilor, programelor și a activităților ce vizează în mod direct comunicarea și angajarea publicului țintă.

Rezultatul unei comunicări strategice eficiente va contribui esențial la reformarea sectorului de securitate și apărare, legitimitatea politicilor și acțiunilor implementate.

Menționăm că nota analitică a fost realizat în cadrul proiectului ,,Tineri pentru NATO – 70 de Ani de Pace și Securitate în Europa’’. Proiectul este implementat de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova și portalul Diez.md, cu suportul Diviziunii pentru Diplomație Publică a NATO.

Fullscreen Mode


Lasă mesajul tău