Dialog interimar „Relațiile Interetnice și Coeziunea Socială în Republica Moldova”

6 March 2019

Institutul pentru Politici Europene de la Berlin (IEP), în parteneriat cu Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE) şi Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), au organizat, pe 5 martie curent, un eveniment în format de dialog cu tematica: „Relațiile Interetnice și Coeziunea Socială în Republica Moldova”.

Dialogul intermediar s-a desfășurat în format de masă rotundă, de discuție interactivă, participativă, în temeiul regulilor Chatham House. Dialogul a reflectat progresele realizate până în prezent în cadrul proiectului „Promovarea societății civile și dialogului interetnic în Republica Moldova în contextul procesului de asociere cu UE (CIVID)”.

La eveniment au fost invitați actori-cheie și participanții ai dialogurilor din cadrul proiectului purtate la nivel local și regional. Obiectivele acestui dialog intermediar au fost:

  1. apropierea reprezentanților societății civile și autorităților publice în vederea împărtășirii rezultatelor intermediare ai proiectului;
  2. găsirea pozițiilor comune privind recomandările identificate;
  3. discutarea problemelor practice ale dialogului interetnic și a soluțiilor pentru integrarea comunităților etnice și elementele identității civice moldovenești.

Evenimentul face parte din proiectul CIVID și a fost realizat cu susținerea Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.

Proiectul s-a început în iulie 2018 și va dura 12 luni şi are drept obiectiv îmbunătățirea armoniei sociale la nivel regional prin încurajarea discursului public și elaborarea propunerilor de politici publice referitor la integrarea grupurilor etnice, precum și sprijinirea implementării Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova. Printre acțiunile planificate se numără dezbateri publice, ateliere de lucru şi dezbateri TV în regiuni precum Soroca și Taraclia. Pe final experții vor veni cu o serie de recomandări de politici privind îmbunătățirea cadrului legal referitor la integrarea minorităților.

 

——————————-

 

Промежуточный диалог на тему “Межэтнические отношения и сплоченность в Республике Молдова”

 

Берлинский Институт европейских политик (IEP), совместно с Институтом европейских политик и реформ (IPRE) и Институтом стратегических инициатив (IPIS), провели 5 марта 2019, диалог с темой «Межэтнические отношения и социальная сплоченность в Молдове».

Промежуточный диалог был проведен в формате круглого интерактивного стола, репрезентативным, в соответствии с правилами Chatham House. Диалог отражает прогресс, достигнутый на сегодняшний день в рамках проекта «Продвижение гражданского общества и межэтнического диалога в Республике Молдова в контексте процесса ассоциации с ЕС (CIVID)».

На мероприятии были приглашены ключевые игроки и участники диалогов проекта, проводимых на местном и региональном уровне. Промежуточная цель этого диалога были:

а) сближение гражданского общества и органах государственной власти в целях обмена промежуточных результатов проекта;

б) нахождение общих позиций по определенным рекомендациям;

с) обсуждение практических вопросов межэтнического диалога и решение для интеграции элементов этнической и гражданской идентичности Молдовы.

Мероприятие является частью проекта CIVID и было проведено при поддержке Федерального министерства иностранных дел Германии.

Проект начался в июле 2018 года и будет реализовываться на протяжении 12 месяцев. Его задача улучшить социальную гармонию на региональном уровне через способствование публичному дискурсу и выработку предложений публичных политик по вопросам интеграции этнических групп. Кроме того, проект призван оказать поддержку процессу реализации Стратегии консолидации межэтнических отношений в Молдове.  Планируется проведение публичных дебатов, семинаров и теледебатов в таких регионах, как Сорока и Тараклия. В итоге, эксперты предложат ряд политических рекомендаций по улучшению нормативно-правовых норм интеграции меньшинств.

 

 

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept