IPRE co-organizează cea de-a doua ediție a Eastern Partnership Think-Tank Forum (14 – 16 Noiembrie 2018)

Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în parteneriat cu Experts for Security and Global Affairs (București), New Europe Center (Kiev) and the Georgian Institute for Strategic Studies (Tbilisi), organizează a doua ediție a Eastern Partnership Think-Tank Forum. Evenimentul va avea loc între 14 și 16 Noiembrie 2018, la București și va reuni peste 25 de experți din țările Parteneriatului Estic și Uniunii Europene, împreună cu alți 100 de participanți din România. Tema evenimentului din acest an se referă la provocările pentru securitatea regională a Parteneriatului Estic, iar scopul acestuia este crearea unei platforme de interacțiune și discuții între autoritățile publice și societatea civilă pe marginea aspectelor de securitate menționate în cadrul celor 20 de livrabile pentru 2020 ale Parteneriatului Estic.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile în filmulețul de mai jos:

 

Proiectul beneficiază de suportul Schemei de Re-finanțare a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic și este finanțat de Uniunea Europeană ca parte a suportului pentru societatea civilă din regiune. În cadrul Schemei de Re-finanțare, Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic susține proiecte a organizațiilor partenere ce contribuie la implementarea misiunii și obiectivelor Forumului. Suma totală alocată pentru apelul de propuneri 2018 este de 250.000 de euro. Granturile sunt disponibile pentru organizațiile din Parteneriatul Estic și țările UE. Ariile principale de finanțare sunt democrație și drepturile omului, integrare economică, mediu și energie, cooperare la nivelul societății civile, politici sociale și de muncă.

 


Lasă mesajul tău