Au fost făcute totalurile proiectului „Consolidarea identității naționale în Republica Moldova în contextul asocierii cu Uniunea Europeană”

18 December 2017

Institutul pentru Politici Europene (IEP) din Berlin, în parteneriat cu Institutul pentru Politici si Reforme Europene (IPRE) și Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), a găzduit Conferința „Spre identitate civică în Republica Moldova”. Evenimentul a fost organizat cu ocazia încheierii proiectului „Consolidarea identității naționale în Republica Moldova în contextul asocierii cu Uniunea Europeană”, realizat cu susținerea Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.

La Conferință au participat peste 75 de persoane, printre care reprezentanți ai mediului diplomatic, organizațiilor minorităților etnice din Moldova, politicieni, experți, reprezentanți ai societății civile, mediului academic etc.

În cadrul Conferinței au fost prezentate principalele rezultate ale proiectului, precum și un set de concluzii și recomandări expuse în studiul „Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldova”, realizat de către experții proiectului (documentul se află în stadiu de redactare și va fi expediat ulterior).

Despre provocările și perspectivele de îmbunătățire a procesului de integrare și reprezentare a minorităților naționale în Moldova au vorbit E.S. Dna Julia Monar, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Moldova, Dumitru Diacov, Președintele de onoare al Partidului Democrat și deputat în Parlament, precum și Sergiu Mihov, Șeful Secției Consiliul Europei și Drepturile Omului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

În cadrul primului panel, dedicat rezultatelor dezbaterilor publice din Comrat, Bălți și Cahul, dar și perspectivelor regionale asupra identității civice și incluziunii minorităților etnice, s-au expus Maria Ianioglo, Doctor și Conferențiar Universitar în cadrul Universității de Stat din Comrat, precum și Lidia Pădureac, Șefa Departamentului Științe Socio-umane și Asistență Socială, Universitatea de Stat din Bălți. Despre particularitățile și oportunitățile de integrare etnică în Moldova a vorbit și Alexei Tulbure, ex-Reprezentant Permanent al Moldovei la ONU și Consiliul Europei.

Cel de-al doilea panel s-a referit la cele mai acute impedimente în evoluția identității civice în Moldova, acțiunile necesare pentru consolidarea identității naționale, dar și cele mai bune practici europene în acest sens. Cu o viziune internațională asupra subiectului a venit Ewa Chylinski, Director Regional al Centrului European pentru probleme ale minorităților Caucasus și Expert la ECRML la Consiliul Europei, precum și Cristian Tabără, analist media la Publika TV. Perspectivele naționale au fost prezentate de către Vladimir  Țurcan, Președintele Comisiei Drepturile Omului și Relații Interetnice, Parlamentul Republicii Moldova și Valeriu Ghilețchi, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

În cel de-al treilea panel, au fost prezentate un set de recomandări pentru îmbunătățirea politicilor de consolidare a relațiilor inter-etnice și incluziune etnică în Moldova, precum și Strategia de consolidare a relațiilor inter-etnice. La aceste subiecte s-au referit Vera Petuhov, Director General Adjunct, Biroul pentru Relații Inter-etnice, Olga Goncearova, Președinta Adunării Popoarelor în Moldova și Vasile Cantarji, Manager de proiecte, Centrul de Investigații Sociologice CBS-AXA.

Pe finalul evenimentului reprezentanții IEP, IPIS și IPRE au expus concluziile finale ale proiectului și pașii următori în ce țin de rezultatele acestuia și studiul realizat de către experți. De asemenea, pentru mai multe detalii, puteți privi înregistrarea video integrală a dezbaterii de azi aici.

Vă amintim că proiectul „Consolidarea identității naționale în Republica Moldova în contextul asocierii cu Uniunea Europeana“ a durat 10 luni și a avut drept obiectiv să contribuie la îmbunătățirea armoniei sociale în Republica Moldova prin promovarea și încurajarea discursului public referitor la identitatea națională, integrarea minorităților și modernizarea Republicii Moldova în procesul de apropiere de Uniunea Europeană. Printre acțiunile realizate în proiect au fost dezbateri publice, workshop-uri şi cluburi de presă în regiuni precum Bălți, Cahul, şi Comrat. Pe final experții au realizat o serie de recomandări privind îmbunătățirea cadrului legal referitor la integrarea minorităților și dezvoltarea identității naționale.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept