Republica Moldova a transpus în mare parte prevederile Pachetului III energetic al UE

21 November 2017

Guvernul și ANRE urmează să asigure implementarea neîntârziată a cadrului de reglementare prevăzut de legea energiei electrice și cea a gazelor naturale până la mijlocul anului 2018. Aceasta a fost una dintre concluziile Dezbaterii publice dedicate implementării Pachetului III Energetic în Republica Moldova, găzduite de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), luni, 20 noiembrie 2017, în parteneriat cu oficiul de la Chișinău al Fundației Konrad Adenauer.

La dezbatere au participat oficiali ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Consiliului de Concurență, Centrului de Armonizare a Legislației, precum și experți în domeniul energetic din cadrul societății civile și reprezentanții partenerilor de dezvoltare.

Discuțiile s-au axat pe rezultatele procesului de implementare de către Guvern și Agenția Națională de Reglementare în Energetică  (ANRE) a măsurilor de reglementare prevăzute de legea cu privire la energie electrică și legea cu privire la gazele naturale. De asemenea, experții au discutat despre impactul noii legi cu privire la energetică în sensul consolidării capacităților și funcționării independente a ANRE.

Pentru facilitarea dezbaterilor, experții IPRE au elaborat un document de discuții care reprezintă o cartografiere a sectorul energetic, a prevederilor relevante din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în acest domeniu, precum și a angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice. De asemenea, documentul IPRE a inclus o analiză a nivelului de implementare al prevederilor pachetului III energetic în cadrul legal secundar. Versiunea integrală a documentului poate fi accesată mai jos.

Concluzia principală a dezbaterilor a fost că în pofida mai multor rețineri, totuși Republica Moldova a reușit să transpună în legislația primară a Pachetului III energetic odată cu intrarea în vigoare a noii legi cu privire la energetică. Totodată, având în vedere că din cele 79 de măsuri de implementare, până în prezent au fost îndeplinite doar 24 de acțiuni, Guvernul și ANRE trebuie să depună un efort concertat pentru a recupera întârzierile de implementare până la mijlocul anului 2018. În timp ce obligațiunea de separare a operatorilor sistemului de transport în sectorul gazelor naturale, urmează a fi realizată până la 1 ianuarie 2020. Majoritatea participanților la dezbatere au subliniat importanța transparenței și creșterii nivelului de vizibilitate din partea autoritățile publice competente cu privire la măsurile de implementare în sectorul energetic, efort susținut inclusiv de Uniunea Europeană prin proiecte de asistență tehnică.

Mai multe detalii ale discuțiilor în cadrul Dezbaterilor pot fi urmărite online. Înregistrarea video integrală a dezbaterii este disponibilă aici.

Evenimentul a fost organizat în cadrului proiectului „Dialoguri Europene”, realizat de IPRE în parteneriat și cu sprijinul oficiului de la Chișinău al Fundației Konrad Adenauer.

 

Fullscreen Mode

 

 

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept