Cum se aplică valorile și principiile democratice în relația între puterile statului?

16 November 2017

Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în parteneriat cu fundația germană „Hanns Seidel”, a dat startul difuzării unui ciclu de 18 filme informative cu genericul „Schimbarea începe cu tine”, care sunt realizate în cadrul proiectului „Consolidarea unei societăți unite prin stimularea conștientizării, dezvoltării gândirii critice și a culturii politice”.

În cel de al VII-ea video, Iulian Groza, Director Executiv IPRE, explică în ce măsură valorile și principiile democratice sunt respectate în relația dintre puterile statului în cazul Republicii Moldova, care este relația Președinte-Guvern-Parlament, de ce este afectată imaginea R. Moldova în afara țării, dar și despre cauzele conflictelor inter-instituționale, care reduc eficiența în realizarea politicii externe și interne a țării.

Precizăm că filmele #IPRE nu reprezintă poziția oficială a nici unei formațiuni politice din Republica Moldova sau din afara ei, precum și nu reprezintă o campanie de lansare a unui nou partid politic. Aceste videouri informative sunt realizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene în cadrul proiectului „Consolidarea unei societăți unite prin stimularea conștientizării, a dezvoltării gândirii critice și a culturii politice”, în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel și finanțat de Ministerul Federal al Afacerilor Externe în baza unei decizii a Bundestagului. Opiniile reflectate în prezentul film aparțin autorilor și nu reflectă opinia finanțatorilor.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept