Raportul de progres alternativ privind implementarea Acordului de Asociere (PNAIAA) – 2014-2016

24 March 2017

Acordul de Asociere reprezintă cadrul juridic de bază care reglementează relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. În vederea realizării acestuia în vara anului 2014 a fost adoptată Agenda de Asociere RM-UE (2014-2016). La nivel național, Guvernul Republicii Moldova a elaborat și implementat în perioada 2014-2016 Planul Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere (în continuare PNAIAA). Raportul de progres al Guvernului privind implementarea PNAIAA (2014-2016) prezentat la 25 ianuarie 2017 a constat o rată de implementare în proporție de 73,73% din acțiunile planificate. Raportul Guvernului de asemenea, constată un nivel de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar de aproximativ 34%. La 10 martie 2017, după revizuirea Politicii Europene de Vecinătate, Comisia Europeană a publicat primul său Raport privind implementarea Asocierii, care constată că Republica Moldova a adoptat o serie de reforme, însă sunt necesare eforturi suplimentare, în special pentru îmbunătățirea statului de drept și a mediului de afaceri.

În acest context, adițional la evaluările oficiale realizate de autoritățile UE și cele ale Republicii Moldova, în vederea susținerii efortului societății civile de monitorizare a implementării Acordului de Asociere RM-UE, a fost elaborat prezentul Raport alternativ de progres. Raportul prezintă inițial o retrospectivă a evoluției dialogului RM-UE în perioada anilor 2014-2016, punctând principalele elemente de referință. Ulterior, autorii au evaluat din punct de vedere cantitativ și calitativ rezultatele înregistrate în urma implementării celor 1784 de măsuri relevante titlurilor II-VI din Acordul de Asociere RM-UE prevăzute PNAIAA.

Autori: Iulian Groza, Iulian Rusu, Mariana Platon, Adrian Ermurachi

Fullscreen Mode
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept