Chișinău: Implementarea Acordului de Asociere, un pas înainte și doi înapoi. Integrarea europeană să rămână pe agendă /// Radio France International

24 March 2017

La Chișinău a fost prezentat astăzi, Raportul de progres privind implementarea Acordului de Asociere R.Moldova – Uniunea Europeană. Studiul a fost realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene de la Chișinău în colaborare cu fundația germană Konrad Adenauer. La trei ani de la semnarea Acordului implementarea s-a făcut parcă pe modelul “un pas înainte și doi înapoi”, spune la RFI directorul IPRE Iulian Groza. Cu toate acestea, “obiectivul integrării europene trebuie să rămână pe agenda de la Chișinău”, mai spune Groza (AUDIO).

Principalele concluzii

Fostul viceministru de externe, Iulian Groza, în prezent director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene de la Chișinău, explică la RFI că prin acest Acord Guvernul de la Chișinău s-a angajat să implementeze, în perioada 2014 – 2016, peste 1700 de măsuri care să reformeze domeniul politic, justiție, cooperare sectorială, implementarea zonei de liber schimb cu UE. După trei ani, autoritățile de la Chișinău au reușit să îndeplinească 1.100 de măsuri. De aceea autorii raportului vorbesc de atingerea a 63% din obiective, “un progres relativ”, apreciază Iulian Groza.

Restanțe

Restanțe se înregistrează în majoritatea domeniilor prevăzute de Acordul de Asociere, mai spune directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene de la Chișinău. Problematică rămâne transpunerea în legislația moldovenească a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere.

Statistic, cele mai multe măsuri legislative au fost promovate în domeniul administrației publice, energiei, reformei procuraturii. În ciuda acestui fapt, implementarea noilor măsuri este de multe ori amânată ori chiar pur și simplu compromisă prin acțiuni ulterioare ale autorităților.

Iulian Groza dă un exemplu recent.

“Anul trecut un grup de inițiativă a venit cu ideea promovării unei așa numite amnistii fiscale și legalizării capitalului. Practic, acest pachet de legi amâna punerea în aplicare a reformei în domeniul integrității în sectorul public. Este o inițiativă care contravine spiritului reformelor pe care Guvernul de la Chișinău le-a promovat în domeniul luptei anti-corupție. Până la urmă, pe acest domeniu concret, datorită presiunii din partea partenerilor R.Moldova, Parlamentul a renunțat să promoveze în continuare această legislație”.

 

Perspectiva de integrare europeană

“R. Moldova trebuie să fie pregătită pentru momentul în care Uniunea Europeană va fi mai deschisă pentru dezbateri cu privire la extindere. De aceea, autorittățile de la Chișinău trebuie să continue implementarea măsurilor din Acordul de Asociere, Obiectivul integrării europene trebuie să rămână pe agenda de la Chișinău și toate încercările anumitor instituții – cum este cea prezidențială astăzi – cu privire la periclitarea acestui process trebuie  oprite”, declară la RFI fostul viceministru de externe, Iulian Groza (AUDIO).

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept