Dezbatere TV /// Pensia și vârsta de pensionare – vom supraviețui până atunci? ATV, or. Comrat

23 ianuarie 2017

Știrea că vârsta de pensionare a fost ridicată până la 63 de ani, a trezit nemulțumire în rândul cetățeniilor. Astfel, pentru ca să se pensioneze, mulți oameni vor trebui să lucreze cel puțin 34 de ani. Anterior, în reforma sistemului de pensii era stipulat că creșterea vârstei de pensionare de la 57 la 62 de ani pentru femei și de la 62 la 65 de ani – pentru bărbați, va fi aprobată abia în 2026. În pofida discuțiilor aprinse din societate, decizia de reforma sistemul de pensionare a fost aprobată de autorități.

Dacă o astfel de decizie este corectă și cum percep cetățenii din Autonomia Găgăuzia reforma pensiei, s-a discutat în cadrul celei de a VIII-a dezbatere TV „Focus Regional”, care a fost produsă și difuzată, săptămâna trecută, de postul „ATV” din Comrat. Invitații emisiunii, Svetlana Mironova, șefa Reprezentanței Oficiului Avocatul Poporului în Comrat, Parascovia Caraivan, Șefa Casei Teritoriale de Asigurări Sociale din UTA Găgăuzia și Serghei Anastasov, primarul mun. Comrat, au explicat cetățenilor care vor fi avantajele și dezavantajele noului sistem de pensionare, dar și despre aspectele legislative ale problemei.

De asemenea, în cadrul dezbaterii TV au fost prezentate mai multe subiecte la temă. Primul reportaj a fost realizat în baza unui sondaj cu locuitorii orașului Comrat, care și-au manifestat indignarea față de noua reformă a pensiilor, spunând că bătrânii nu vor supraviețui până la noul prag de pensionare. Cel de al doilea subiect a fost filmat cu tinerii din oraș, care de asemenea au spus că nu așteaptă timpurile când vor ieși la pensie, ci vor să plece peste hotarele țării, unde vor avea un trai decent la pensie. Un alt reportaj a fost o istorie a unui bătrând din or. Comrat și care a povestit ce îi ajunge să cumpere pe pensia lunară. Ultimul reportaj a fost realizat din orașul vecin Basarabeasca, unde mai mulți bătrâni merg zi de zi la un centru comunitar și unde au diferite activități și cercuri de interese.

Găsiți toate dezbaterile TV „Focus Regional” pe canalul oficial de Youtube al proiectului.

Dezbaterea TV a fost finanțată de către Ambasada Britanică la Chișinău prin Fondul pentru Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru conținutul acestei dezbateri TV aparține autorului, și nu reflectă neapărat poziția Guvernului Britanic. Proiectul „Consolidarea unei mass-media regionale democratice” este implementat de IPRE în colaborare cu postul TV „Canal Regional”.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept