Au fost desemnați campionii Competiției Naționale de Dezbateri

6 decembrie 2016

16 tineri din Cimișlia, Orhei, Ștefan Vodă și Căușeni au participat, în perioada 2-4 decembrie 2016, la finala Competiției Naționale de Dezbateri (CND), care a fost organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) în parteneriat cu „Clubul de Dezbateri” în cadrul proiectului „Dezbateri pentru Dezvoltare”, cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în cadrul Programului MATRA.

Competiția Națională, care s-a desfășurat la baza de odihnă din satul Costești, raionul Ialoveni, a fost împărțită în trei componente importante. Astfel, în prima zi a fost organizată competiția „Oraș versus Oraș”, în cadrul căreia membrii Cluburilor de Dezbateri din Ștefan Vodă, Orhei, Cimișlia și Căușeni au prezentat strategii pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă tinerii din Republica Moldova. În urma dezbaterilor, în nominalizarea „cel mai bun oraș” a câștigat echipa din Cimișlia, reprezentată de Tatiana Untilov, Alina Caraiman, Tudor Matei și Radu Cember.

În cea de a doua zi, participanții au fost împărțiți în patru echipe mixte alcătuite din câte un participant din fiecare oraș, după care, au identificat câteva probleme, în baza cărora au fost scrise strategii. În cea de a treia zi, echipele mixte au dezbătut, pe parcursul a trei runde, strategiile pregătite. Astfel, în urma rundei finale au fost două nominalizări în care au fost anunțați campionii Competiției Naționale de Dezbateri:

  • Top 5 cei mai buni jucători:
    • Locul I – cel mai bun vorbitor – Heba Verebcean (Căușeni);
    • Locul II – Vlada Guțu (Ștefan Vodă);
    • Locul III – Liliana Cerchez (Orhei);
    • Locul IV – Radu Cember (Cimișlia);
    • Locul V – Tatiana Untilov (Cimișlia)
  • Cea mai bună echipă (mixtă) compusă din:
    • Tatiana Untilov (Cimișlia), Anastasia Cebotari (Căușeni), Irina Musteață (Ștefan Vodă) și Oleg Tihon (Orhei).

În cadrul ceremoniei de premiere, Iulian Groza, Directorul Executiv IPRE, a felicitat toți participanții pentru interesul, dedicația și implicarea de care au dat dovadă. „Ne bucurăm că am reușit să readucem spiritul de dezbateri în liceele din țară. Ne-am convins cu toții că această investiție este una durabilă care ajută tinerii să își dezvolte gândirea critică și abilitățile de comunicare. Iată de ce ne propunem să continuăm această inițiativă și anul viitor”, a menționat Iulian Groza.

La eveniment, de asemenea, a participat Iulia Cozacenco, reprezentanta „Clubului de dezbateri” partenerului proiectului, precum și Ștefan Gligor, învingătorul proiectului ”Candidat” de la TV7, care au venit cu un mesaj de felicitare către debateri și i-au încurajat să continue activitatea în Cluburile din regiune.

„Mă bucur sa vad cât de mult au progresat tinerii de la început de proiect și până în final. Urmărind discursurile lor pot să zic cu siguranță că avem tineri cu potențial și rezultatele de final a proiectului ne-au întrecut așteptările. Acum suntem ferm convinși că               proiectul merită continuat și ne planificăm să dezvoltăm cluburi de dezbateri în cat mai multe școli din Moldova!”, a spus la finalul competiției Mariana Platon, managerul proiectului IPRE „Dezbateri pentru Dezvoltare”.

Amintim că „Dezbateri pentru Dezvoltare” este un proiect destinat tinerilor liceeni cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani din regiunile Moldovei. Proiectul își propune să sporească dezvoltarea inițiativelor tinerilor de a participa în activitățile sociale și la procesele de luare a deciziilor, să crească gradul de înțelegere vizavi de importanța responsabilității sociale și să dezvolte o capacitate puternică de gândire critică.

Pentru mai multe detalii despre etapele viitoare ale proiectului puteți consulta pagina web IPRE (www.ipre.md), sau pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/DebatesforDevelopment.

Proiectul „Dezbateri pentru Dezvoltare” este organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în cadrul Programului MATRA.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept