Experții IPRE au elaborat două studii în care au analizat aspectele ale reglementării conflictului transnistrean

Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în cooperare cu ‎Hanns Seidel Stiftung, a prezentat astăzi studiile: „Activitatea comunității de business în regiunea transnistreană în condițiile conflictului nesoluționat” și „Situația în domeniul media, perspectivele, contactele și percepția jurnaliștilor de pe ambele maluri ale Nistrului”. La eveniment au participat reprezentanți ai societății civile, mediului de experți, reprezentanți ai instituțiilor de stat.

Prima lucrare prezentată este o analiză  a condițiilor în care activează companiilor transnistrene în condițiile conflictului nesoluționat. O atenție deosebită a fost atrasă aspectului transnistrean al negocierilor și implementării Acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană (DCFTA), precum și impactul asupra comunității de business din regiune.

„Implementarea DCFTA pe întreg teritoriul țării constituie un element important de apropiere ale celor două maluri, în special ținând cont de necesitatea armonizării graduale a activităților de business pe ambele maluri. Astfel, apropierea economică va contribui indiscutabil și la procesul de soluționare comprehensivă a conflictului”, a menționat Valeriu Chiveri, moderatorul politică externă și de securitate IPRE.

Rolul media de pe ambele maluri ale Nistrului în depășirea stereotipurilor create și menținute artificial sunt elementele de bază analizate în cel de al doilea studiu. Autorii studiului au subliniat importanța comunității media în discriminarea unui mesaj care ar contribui la crearea unei atmosfere de conciliere. De asemenea, a fost reliefată importanța programelor de consolidare a încrederii cu implicarea jurnaliștilor de pe cele două maluri.

Studiile au fost realizate în cadrul proiectului  „Evaluarea impactului factorilor interni și externi asupra procesului de reglementare a conflictului transnistrean”.

Găsiți în mai jos integral studiile.

Fullscreen Mode
Fullscreen Mode

 

 


Lasă mesajul tău