Înțelegerea privind majorarea prețului la serviciile de taxi încalcă prevederile legii concurenței

Analiștii Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) consideră că Procuratura Generală și Consiliul Concurenței sunt obligate să inițieze investigații cu privire informațiile apărute în mass-media, că mai multe companii de taxi din municipiul Chișinău au decis să majoreze prețul de călătorie cu 5 lei.

IPRE a emis astăzi o Notă în care specifică că legislația privind protecția concurenței interzice acordurile între întreprinderi, asocieri de întreprinderi și practici concertate prin care este restrânsă, împiedicată sau denaturată concurența. Astfel, potrivit Legii Concurenței nr. 183 din 11.07.2012 sunt considerate anticoncurențiale deciziile asocierilor de companii, prin care se fixează prețuri sau sunt stabilite alte limitări ale concurenței. În concluzie, companiile de taxi, care au decis majorarea prețului, încalcă prevederile legii concurenței.

„Pentru astfel de acțiuni Codul Penal prevede răspunderea penală în mărime de la 20 mii la 40 mii lei sau privațiune de libertate pe un termen de până la 3 ani. Totodată, o altă problemă constă în faptul că o mare parte a companiilor de taxi încalcă grav Codul transporturilor care prevede că „costul transportului rutier în regim de taxi se stabilește prin însumarea tarifelor pe distanță parcursă şi/sau timpul de staționare, măsurate de un aparat de taxat aflat în dotarea autoturismului respectiv”, este de părere analistul IPRE, Adrian Ermurachi.

În urma analizei efectuate, analiștii IPRE propun ca să fie întreprinse de urgență următoarele acțiuni:
1.    Consiliul Concurenței să inițieze investigații cu privire la acest caz și să utilizeze toate instrumentele disponibile pentru a stabili modul în care a fost luată decizia de către companiile de taxi, inclusiv să aplice sancțiunile prevăzute de lege.
2.    Procuratura Generală să se autosesizeze cu privire la acest caz și să inițieze o cauză penală pentru a stabili dacă în urma deciziei luate de reprezentanții companiilor de taxi au fost încălcate prevederile Codului Penal.
3.    Inspectoratul Fiscal Principal de Stat să se autosesizeze cu privire la evaziunea fiscală comisă de companiile de taxi prin neutilizarea de către acestea a aparatelor de taxat.

„Avem cazuri când în unele țări ale UE înțelegerile tacite între companiile de taxi au fost amendate. De exemplu, în 2015, pentru o înțelegere tacită, având ca obiectiv fixarea tarifului între 8 companii de taxi din București, Consiliul Concurenței din România, a aplicat amenzi în valoare totală de 500,000 Euro. Cadrul legal din Republica Moldova nu stabilește careva criterii la formarea prețului pentru călătoriile cu taxiul, ceea ce stimulează un mediu competitiv între companiile de taxi. O competiție eficientă implementată în manieră corespunzătoare, duce inevitabil la furnizarea unor servicii de calitate mai înaltă și preț favorabil pentru consumatori”, conchide economistul IPRE, Eugen Ghilețchi.

Pentru mai multe informații consultați Nota Analitică IPRE de mai jos sau contactați autorii – Adrian Ermurachi (adrian.ermurachi@ipre.md) și Eugen Ghilețchi (eugen.ghiletchi@ipre.md ).

Fullscreen Mode

 


Lasă mesajul tău