ANALIZĂ TEMATICĂ: Vulnerabilitățile legislației Republicii Moldova în domeniul financiar și fiscal în contextul jurisdicțiilor offshore

Prezenta analiză va examina o serie de aspecte legate de legislația Republicii Moldova în contextul măsurilor ce sunt luate în partea ce ține de interacțiunea economiei naționale cu jurisdicțiile off-shore.

În cadrul prezentei analize vom urmări scopul să detaliem și să supunem dezbaterilor subiecte ce țin de participarea întreprinderilor pe piețele din Moldova pe de o parte și implicarea lor în interacțiunea cu jurisdicțiile off-shore de la momentul înregistrării întreprinderilor și finalizînd cu utilizarea jurisdicțiilor off-shore pentru a transfera fonduri și a achiziționa active.

Documentul de asemenea se va expune și asupra actualelor angajamente ale Republicii Moldova în baza Acordului de Asociere, inclusiv transpunerea de Directive UE relevante și a standardelor internaționale de transparență în administrarea activelor, inclusiv mijloace financiare, avînd în calitate de parteneri instituții financiare din Republica Moldova.

Nu în ultimul rînd, documentul va pune accentul pe preocupările cheie legate de implementarea angajamentelor internaționale în domeniul transparenței tranzacțiilor financiare și, nu mai puțin important, stabilitatea financiară și fiscală a țării, urmare a unei monitorizări ineficiente și a unei accesibilități relativ ușoare pentru entitățile ce provin din jurisdicții off-shore.

Persoană de contact: Iulian Rusu, expert asociat politici integrare europeană IPRE – iulian.rusu[at]ipre.md.

Fullscreen Mode

 


Lasă mesajul tău