IPRE invită DNA sa treacă Prutul

3 December 2015

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), organizează, pe data de 7 decembrie 2015, Conferința Naționala Anticorupție. În cadrul evenimentului vor participa experți din România, Georgia, dar și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, organizațiilor internaționale, societății civile, instituțiilor naționale de drept, precum și reprezentanții mass-media din Republica Moldova.

Unul din invitații evenimentului este Nistor CĂLIN, Procuror Șef-Adjunct al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care va face o prezentare a eforturilor depuse și rezultatelor obținute de România în lupta împotriva corupției.

De asemenea în cadrul conferinței va fi prezenta Eka TKESHELASHVILI, Președinte al Institutului pentru Studii Strategice din Tbilisi și ex viceprim-ministrul Georgiei, precum și Ana OTILIA NUȚU, analist pe politici anticorupție, Expert Forum România (EFOR), care va vorbi despre rolul societății civile în reformele din domeniu.

Conferința va consta din trei panele mari de discuții:
– Panel I: Sistemul de drept – Condițiile cheie pentru o funcționare eficientă a sistemului Anticorupție;
– Panel II: Reforma Administrației Publice – Necesitatea unei abordări complexe în lupta împotriva corupției;
– Panel III: Împreună cu Societatea Civilă împotriva corupției – Care este rolul Societății Civile în Reforma Anticorupție?

Evenimentul se va desfășura luni, 7 decembrie 2015, în sala de conferințe a Hotel Radisson Blu Leogrand, str. Mitropolit Varlaam 77 (intrarea de pe strada Vlaicu Pârcălab), începând cu orele 9.30.

Conferința se va încheia cu un set de recomandări pentru autoritățile din Moldova în vederea consolidării mijloacelor de luptă cu corupția, adaptate la cele mai bune practici europene.

Acest eveniment face parte din seria de activități organizate în cadrul proiectului „Societatea civilă împotriva corupției”, finanțat de guvernul German şi implementat de Institutul de Politici Europene de la Berlin, în colaborare cu Institutul de Politici şi Reforme Europene (IPRE).

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept