Seminar IPRE: Sursele financiare externe accesibile pentru autoritățile publice locale și mediul de afaceri și rolul ONG-urilor în dezvoltarea localităților

28 octombrie 2015

La data de 24.10.2015, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a desfășurat un seminar pentru tineri, reprezentanții autorităților publice locale și mediului de afaceri ai raionului Hîncești cu tematica: ”Sursele financiare externe accesibile pentru autoritățile publice locale și mediul de afaceri și rolul ONG-urilor în dezvoltarea localităților”.
Instruirea face parte din proiectul finanţat de către European Endowment for Democracy, care sprijină IPRE în scopul încurajării cetăţenilor de a se implica în procesul de elaborare a politicilor publice. În cadrul acestui seminar, Adrian ERMURACHI, expert IPRE, a prezentat participanților instrumentele financiare disponibile pentru autoritățile publice locale și mediul de afaceri din partea Uniunii Europene,  statelor membre UE, SUA și alți parteneri de dezvoltare. Totodată, a fost prezentat modalitatea de accesare și detaliile despre care trebuie să țină cont în procesul de accesarea a acestor fonduri.
Participanții la seminar s-au arătat foarte interesați de subiect și au decis împreună cu organizatorii desfășurarea unor instruiri similare în care să fie discutate aspectele practice de scriere a unui proiect, precum și a unui plan de afaceri necesar pentru obținerea unui grant sau un credit preferențial.
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept