IPRE contribuie la reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei

Experţii IPRE, Iulian Groza şi Eremei Priseajniuc vor participa alături de alţi reprezentanţi ai societatea civilă şi partenerii de dezvoltarea lucrările Grupului de lucru pentru reformarea şi relansarea sistemului anticorupţie. Este important ca această inițiativă să nu fie doar una declarativă, dar să devină un instrument constructiv de presiune din partea societății civile asupra instituției publice în promovarea și realizarea unei reforme autentice în domeniul justiției și anticorupției.

Unul din domeniile prioritare al IPRE este reforma justiției și lupta împotriva corupţiei. Reamintim că IPRE în colaborare cu Institutul de Politici Europene de la Berlin şi cu susţinerea Guvernului Germaniei, la mijlocul lunii septembrie curent, la Chişinău a fost organizată o dezbatere publică cu participarea Laurei ȘTEFAN, expert anti-corupție de la București, Nistor CĂLIN– procurorul-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupției (DNA) și Cristi DANILEȚ, judecător, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Scopul proiectului este elaborarea unui set de recomandări pentru reformarea sistemului anticorupției în RM conform celor mai bune practici europene, până

la sfârșitul anului curent.


Lasă mesajul tău